Expres

BRAȘOV. A plecat la cele veșnice arh. Visarion Joantă

 

Arhimandritul Visarion Joantă, născut într-un sat din Țara Făgărașului, și retras în ultimii ani la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a trecut la cele veșnice duminică, 2 ianuarie, după o îndelungată suferință.

Arh. Visarion Joantă s-a născut în satul Boholţ din comuna Beclean, în 1949. A urmat Liceul Andrei Şaguna din Braşov, apoi Institutul Teologic de Grad Universitar Sibiu. În 1977 a fost hirotonit, de Mitropolitul Nicolae Mladin, preot în Parohia Buneşti, din Protopopiatul Rupea. Din 1986, a fost muzeograf, contabil, secretar, preot slujitor şi duhovnic la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

În 1992 a obţinut o bursă de studii la Institutul de Studii Pastorale Padova (Italia) iar pe perioada studiilor i s-au încredinţat organizarea şi funcţionarea parohiei ortodoxe române de la Padova şi Veneţia.

Între 1997 – 2006, la chemarea Preasfinţitului Laurenţiu, noul ales episcop al Caransebeşului, se transferă în această eparhie, unde a fost  secretar eparhial, exarh al mănăstirilor, duhovnic şi profesor la Seminarul Teologic Liceal din Caransebeş.

A desfăşurat o bogată activitate teologică şi culturală, publicând peste 100 de articole, studii, predici şi meditaţii.

Din anul 2006 s-a transferat în Arhiepiscopia Sibiului ca exarh al mănăstirilor, până la începutul anului 2014, când s-a retras la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

Slujba înmormântării va fi săvârșită marți, 4 ianuarie, de la ora 12.00, în capela Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, de un sobor condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button