Expres

BRAȘOV. A murit „Tata Oprea”, medicul care a salvat sute de copii

 

Citiţi şi:

BRAŞOV. Doctorul Oprea va fi înmormântat astăzi

 

Prin mâna lui au trecut timp de câteva decenii toți copiii Braşovului. Pe sute dintre ei, cei născuţi prematur, i-a salvat, câștigând recunoștința părinților și porecla „Tata Oprea”. „Nu doar eu, toată echipa de la Maternitate i-a salvat”, spunea cu modestie medicul primar pediatru Ioan Oprea, mulți ani șef al Secției de Neonatalogie de la Maternitatea Brașov. S-a stins cu doar câteva zile înainte de aniversarea a 67 de ani (27 ianuarie).

Născut în satul Vișinel ( județul Mureș), unde se întorcea cel puțin o dată pe lună, a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, ajungând medic pediatru al Maternității Brașov, până la gradul de medic primar, după un „stagiu” prin dispensare comunale. A fost pentru 20 de ani şeful secţiei de neonatologie și patru ani director al Maternităţii. Blajin, în ciuda staturii impunătoare, și extrem de pasionat de munca sa, dar la fel de modest, a fost unul dintre cei mai iubiți medici brașoveni. „Dacă nu-ţi plac copiii şi dacă nu pui suflet, nu ai reuşit nimic. Ai o senzaţie extraordinară atunci când faci o inimă să bată, chiar dacă nimeni nu-i mai dădea şanse”, povestea într-un interviu Ioan Oprea, spunând cu modestie că fără echipa din jurul său nu ar fi reușit să-l salveze pe un băieţel din Săcele, născut la doar 520 de grame, sau alte două fetiţe, ce cântăreau doar 640 de grame și care veneau să-l viziteze periodic după ce au crescut, alintându-l „Tata Oprea”. Pereţii cabinetului său și ai secţiei de neonatologie erau plini de fotografii cu copiii pe care a reuşit să-i salveze. În ultimii ani era și medic al unui spital privat din Brașov. În același interviu relata că a renunțat la fumat acum aproape nouă ani, după o ce, într-o gardă, a fumat trei pachete de ţigări şi a făcut cel de-al doilea infarct. Se pare că cel de-al treilea a fost cel fatal.

Au rămas să-l plângă soția, două fete și nepoții, colegii și părinții copiilor născuți în anii când le-a fost „înger păzitor”.

Doctorul Ioan Oprea a fost condus ieri pe ultimul drum, la Cimitirul „Învierea” din spatele RAT Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare