BRAȘOV. A crescut numărul intervențiilor pentru situații de urgență

Ca la începutul fiecărui an, instituțiile realizează bilanțul activităților pe anul precedent. Astfel, în prezența a sute de pompieri, cărora li s-au alăturat paramedicii SMURD, colegi din MAI, respectiv polițiști și jandarmi, precum și reprezentanți ai autorităților locale din Primărie și Prefectură, la Aula Universității a fost prezentat ieri bilanțul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Brașov.
După intonarea imnului României, evenimentul a început cu un moment de reculegere în memoria unui coleg, plutonier adjutant Nicolae Albu, care încetase din viață cu o zi înainte, la doar 32 de ani, în timpul programului de lucru.
Așadar, în anul 2014, serviciile profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență din județul Brașov au intervenit la 6.444 (în medie 17,7 pe zi).
Raportat la anul trecut, numărul total al intervențiilor a crescut cu un procent de 17%, fapt datorat în principal înmulțirii numărului de intervenții pentru acordarea de asistență medicală și prim-ajutor. Un procent de 87% din totalul intervențiilor îl reprezintă acțiunile Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (S.M.U.R.D.), care a intervenit la 5.621 cazuri pe parcursul anului (15,4 pe zi), asistând un număr de 5.966 persoane (5.272 adulți și 694 copii)”, a precizat col. Stelian Rechițean, șeful ISJU Brașov
Intervențiile S.M.U.R.D. se împart astfel: 4.898 cazuri de asistență medicală de urgență, 718 la accidente pe căile de transport, dintre care 711 accidente rutiere (45 cu descarcerare), iar șapte intervenții fiind la accidente feroviare fără descarcerare.
Pe timpul intervențiilor S.M.U.R.D. s-au înregistrat 260 persoane decedate, 17 dintre acestea la accidente rutiere și trei la accidente feroviare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





