Expres

BRAȘOV. 445 de zile de spitalizare pentru pacienții Hospice

 

Cea de-a 11-a ediţie a Crosului „Aleargă TU pentru Ei”, care a avut loc, sâmbătă, pe Aleea de sub Tâmpa, a adus la start peste 1,200 de alergători. cei mai mulţi participanţi fiind înscrişi în cursa de 4km. Pe primele locuri pe podium au urcat Elena Găitan, o alergătoare fidelă a competiţiei, şi Răzvan Vidrea, la categoria masculină. Cursa de 10 kilometri, câştigată doi ani la rând de Robert Hajnal, a fost adjudecată anul acesta de Cristian Moşoiu, în timp ce la categoria feminină a câştigat Maria Magdalena Velişcu. Cea mai grea sarcină au avut-o alergătorii de la Ştafetă, care au fost surprinşi de ploaia torenţială în mijlocul cursei. Cu toate acestea nu au abandonat, iar mulţi dintre ei şi-au aşteptat coechipierii pentru a trece împreună linia de finish. Echipa Electronilor Iuţi a urcat aici pe prima treaptă a podiumului. În cursa de Ştafetă s-a aflat şi Echipa Jurnaliştilor.
Cursa de 2km a fost câştigată de Fabian Toth şi Alisia Sălceanu, iar la Cursa Copiilor s-au impus Ana Maria Câmpan şi Vlad Anghelescu. Cursa Familiilor, o alergare non-competițională nou introdusă anul acesta, a reuşit să strângă la start aproape 300 de persoane. În plus, anul acesta, la start, într-o cursă simbolică, a Speranţei, au fost şi pacienţi ai Hospice Casa Speranţei, care au pornit alături de rude şi de o parte dintre specialiştii fundaţiei. Ei au parcurs traseul ţinându-se de mână, în aplauzele susţinătorilor aflaţi pe margine.
Potrivit reprezentanţilor Hospice, valoarea fondurilor strânse cu sprijinul alergătorilor şi partenerilor evenimentului se ridică la 46.000 de euro, sumă care va acoperi costul pentru peste 445 de zile de spitalizare în centrul Hospice Casa Speranţei. Iniţial, Hospice şi-a propus să acopere 300 de zile de spitalizare pentru pacienţi.
Ultramaratonistul Robert Hajnal, care a stabilit recordul de 135 de km alergaţi pe bandă, timp de 12 ore,în cadrul Crosului, a strâns pe contul său de pe platforma Galantom aproape 20.000 de lei, pentru Hospice Casa Speranţei, dar cine mai vrea poate dona în continuare, pe parcursul acestei luni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button