Expres

BOTEZ REGAL. Nepoțica prințului Charles a fost creștinată

  • katecuprintesa_3.jpg
  • familiaregal_2.jpg
  • printii_3.jpg
  • printii1_3.jpg
  • public.jpg
 

Mica prinţesă Charlotte, fiica prinţului William şi a soției sale, ducesa Catherine, a fost botezată azi, la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, Norfolk, de către Arhiepiscopul de Canterbury, cu apă din râul Iordan. La ceremonia religioasă privată au fost invitate doar 21 de persoane, inclusiv regina Elizabeth a II-a Marii Britanii şi soţul ei, ducele de Edinburgh, părinţii ducesei Catherine, sora şi fratele acesteia, dar şi prinţul Charles de Wales, tatăl prinţului William, şi soţia acestuia, Camilla, ducesa de Cornwall. De la această ceremonie tradiţională a lipsit prinţul Harry, fratele mai mic al prinţului William, aflat în Africa. Cuplul princiar a fost însoțit la botez de fratele micuței, care va împlini doi ani pe 22 iulie, prinţul George.

Prinţesa Charlotte a fost adusă într-un cărucior negru tradiţional împins de mama sa, ducesa Catherine, același cărucior folosit de regina Elizabeth a II-a pentru doi dintre copiii săi, conform BBC. De asemenea, micuța a purtat o rochiţă de botez din satin şi dantelă crem, o replică a aceleia purtate în 1841 de fiica cea mare a reginei Victoria.

Biserica în care a avut loc botezul este aceeaşi în care prinţesa Diana, mama prinţului William, a fost botezată în anul 1961. De altfel, în memoria acesteia,  Charlotte a primit şi prenumele Diana, alături de Elizabeth, după străbunica sa, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii. În plus, printre cei cinci naşi de botez ai prinţesei Charlotte s-a numărat şi Laura Fellowes, fiica uneia dintre surorile mai mari ale prinţesei Diana, Jane.

Deşi ceremonia a fost una privată, admiratorilor familiei regale britanice li s-a permis accesul în zona din jurul bisericii şi, mai mult, aceștia au putut face fotografii, făcându-se excepție, ca la Crăciun, de la regula tradiţională ce interzice publicului să îi fotografieze pe membrii familiei regale britanice în timp ce se duc la biserică.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare