Expres

Binecuvântare pentru biserica unicat din Brașov

Binecuvântare pentru biserica unicat din Brașov. În duminica a treia după Paști, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit pictura bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe”, parohiile Blumăna I și X din Brașov.
După slujba de binecuvântare a lăcaşului şi de sfinţire a picturii interioare cu Sfântul şi Marele Mir, ÎPS Părinte Mitropolit Laurenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie. Din sobor au mai făcut parte preotul Dănuț Gheorghe, protopopul de Brașov, preotul conf. dr. Nicolae Moșoiu, preotul paroh dr. Cătălin Teulea, preotul paroh Ioan Stelian Raicu, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit iconom stavrofor pe preotul Ioan Stelian Raicu Parohia Blumăna X. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Cvintetul vocal Anatoly al Operei Brașov.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenți despre însemnătatea duhovnicească a Duminicii Mironosițelor.
Binecuvântare pentru biserica unicat din Brașov. Biserica închinată „Sf. M. Mc. Gheorghe” a primit și cel de-al doilea hram – Sf. M.Mc. Efrem cel Nou, datorită amplasamentului deosebit, ea fiind ridicată pe etajul superior al unui imobil ce are 11 apartamente locuite. Părintele paroh Ioan Stelian Raicu a explicat celor prezenți unicitatea acestui lăcaș de cult, unde a fost necesară construirea unei scări exterioare separate de cea existentă ce a fost pictată și înglobată în construcție.
La finalul Sfintei Liturghii, preotesele Ioana lleana Teulea și Laura Raicu au primit Ordinul ctitoricesc pentru femei „Anastasia Șaguna” iar pictorul Dan Pangfiru, epitropii și consiliile parohiale au primit acte de cinstire. Credincioasele de toate vârstele au primit în semn de apreciere și prețuire garoafe din partea parohiei.

Casa unui grof maghiar pasionat de vânătoare

Biserica, unică prin arhitectura ei în oraş, funcţionează la etajul edificiului situat pe B-dul 15 Noiembrie, la numărul 29. Potrivit site-ului Protopopiatului Brașov, clădirea în care se slujeste astăzi a fost ridicată în 1903 ca locuinţă particulară a unui grof maghiar care avea ca pasiune vânătoarea. A fost ridicată în stil renascentist târziu cu piatră brută în relief pentru parter şi din căramidă la etaj. Spre apus a fost ridicat un turnuleţ cu cruce, încadrat de două statui din piatră, reprezentând un urs şi un vânator suflând din corn, iar alături un câine de vânatoare. Tot în exterior, spre răsărit se afla o statuie din piatra, reprezentând un înger, iar mai jos un cerb. În interior ferestrele sunt în vitralii cu îngeri şi inscriptia „Pax in domo”. La ferestre, în vitralii se găsesc mai multe scene de vânatoare cu urşi şi cerbi. Exista la etaj amenajată pentru uzul familiei şi o capelă. Aici se află acum Sfântul Altar.
După Marea Unire, fiind părăsită şi intrând în patrimoniul Statului Român, clădirea a primit mai multe destinaţii: orfelinat de fete, sediu pentru redacţia „Gazetei de Transilvania”, sub conducerea lui Ioan Braniște.
În anul 1934, cu titlu provizoriu, s-a amenajat la etaj ȋn două camere, un spaţiu pentru cultul divin sub rezerva construirii unei biserici parohiale din temelie pe terenul parohiei aflat în apropiere.
Din cauza vitregiei vremurilor nu s-a putut construi biserica dorită. Al doilea război mondial a oprit elanul credincioşilor, iar orânduirea comunistă a confiscat locul destinat bisericii şi materialele strânse. Cu greutate s-a obţinut prin cumpărare în 1959 dreptul de proprietate asupra etajului.
Începând cu anul 1985 prin jertfa preotului Gheorghe Grindu, ajutat de Consiliu, a fost transformat spaţiul existent. Ȋntregul spaţiu cultic a fost decorat cu o aleasă pictură în „tehnica fresca” de către fraţii pictori Mihail şi Gavriil Moroşanu din Suceava între anii 1988-1991. S-a dotat interiorul bisericii cu un iconostas nou sculptat în stejar şi cu tot mobilierul necesar desfăşurării cultului divin.
În 10 noiembrie 1991 biserica a fost sfinţită de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul Dr. Antonie Plămadeală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button