Expres

BATJOCURĂ față de românii cinstiți?! Infractorii ar putea ajunge să facă închisoare… acasă

 

Persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea de până la 18 luni pentru fapte comise fără violență ar putea scăpa de pușcărie, fiind lăsate să execute pedeapsa acasă, potrivit unui proiect legislativ recent adoptat de Senat, aflat a doua oară în Parlament.

În anumite condiții, închisoarea la domiciliu va putea fi „prescrisă” și celor cu pedepse mai lungi. Astfel, potrivit proiectului, detenţia la domiciliu va fi posibilă şi pentru persoanele condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii – chiar dacă aceasta este mai mare de un an.

Mai mult, conform proiectului, „judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supravgehere (n.r. brățară electronică) în cazul în care persoana condamnată: a) nu are rapoarte de abateri disciplinare; b) are o pedeapsă care nu depășește cinci ani”.

Un alt beneficiu al infractorilor îl reprezintă faptul că liberarea condiționată se va putea aplica și în cazul pedepselor pe care infractorii le ispășesc acasă, conform proiectului.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a mai trecut o dată prin Parlament, dar odată ajuns la Curtea Constituțională a primit o serie de critici și s-a întors în Parlament pentru a-și relua parcursul legislativ, conform avocatnet.ro.

Ieri, senatorii au dat votul pe noua formă a proiectului, una care, spun ei, urmează indicațiile Curții Constituționale. Votul decisiv aparține deputaților, iar proiectul mai trebuie apoi să fie promulgat de șeful statului, prin decret.

În reglementările actuale, există numai măsura arestului la domiciliu, care reprezintă o măsură preventivă ce poate fi dispusă în cursul procesului penal, deci până la condamnarea definitivă. Spre deosebire de arestul la domiciliu, detenţia la domiciliu ar reprezenta o modalitate de executare efectivă a pedepsei în cazul persoanelor condamnate definitiv.

Curtea Constituțională a criticat la prima formă a proiectului lipsa de identificare a unor infracțiuni concrete pentru care (nu) se poate aplica această măsură.
În prezent, în proiect se consideră fapte comise cu violență următoarele:

– aproape toate infracțiunile contra persoanei (omor, ucidere din cuplă, vătămări grave, simple loviri, încăierări, violențele în familie, agresiunile contra fătului, lipsirea de libertate, amenințări, șantaj, traficul de persoane, hărțuirile, violul, agresiunea sexuală ș.a.m.d.); nu au fost incluse aici hărțuirea sexuală, violarea de domiciliu, violarea secretului profesional, a vieții private sau a sediului profesional;
– infracțiuni contra patrimoniului comise cu violență: anumite tipuri de furt, tâlhăriile, distrugerile ș.a.;
– infracțiuni contra siguranței publice: tulburara ordinii și liniștii publice etc.

Proiectul cuprinde și o aplicare extinsă a acestei detenții la domiciliu, în cazul femeilor însărcinate, a persoanelor care au în întreținere copii minori. Pentru acestea, detenția la domiciliu va fi posibilă și dacă pedeapsa e de până la zece ani.

Nu vor putea face închisoare acasă persoanele care au fost condamnate pentru unele infracțiuni contra siguranței statului, pentru omoruri, vătămări corporale, lipsirea de libertate, violarea de domiciliu, viol și alte fapte contra persoanei, infracțiunile în legătură cu drogurile ș.a..


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare