Băncuțe de din metal, reci și inconfortabile pentru pacienții Spitalului Județean Brașov. Sesizări rămase fără răspuns

Un fost pacient al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov a transmis pe adresa redacției mytex.ro o sesizare privind condițiile necorespunzătoare din spațiul exterior al unității medicale. Sesizarea vizează cele șase bănci amplasate vizavi de Farmacia Catena din curtea unității medicale.
Conform cititorului nostru, băncile sunt confecționate integral din metal, nefiind izolate sau prevăzute cu elemente din lemn ori plastic, ceea ce le face extrem de inconfortabile și practic imposibil de utilizat de către bolnavi și aparținători, mai ales în perioadele cu temperaturi scăzute. Fostul pacient susține că de fiecare dată când a fost internat la SCJU și a ieșit să ia aer curat, nu s-a putut așeza pe acestea din cauza materialului rece și neconform.
Situația durează de mai mulți ani, timp în care problema a fost adusă la cunoștința autorităților, dar fără niciun rezultat. Persoana în cauză ne-a relatat că a trimis două adrese oficiale – prima încă din anul 2024, iar cea mai recentă în data de 14 iulie 2026 – adresate conducerii Spitalului Județean Brașov, respectiv Instituției Prefectului Județul Brașov.
Cu toate acestea, în ciuda demersurilor repetate, băncile metalice au rămas în aceeași stare, iar doleanța pacienților de a beneficia de un minim de confort în curtea spitalului a fost ignorată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





