Expres

BAC 2024. Încep probele care nu pot fi picate / Totuși, o greșeală poate duce la eliminare

BAC 2024. Încep probele care nu pot fi picate / Totuși, o greșeală poate duce la eliminare

Absolvenţii de liceu intră, de luni, 17 iunie, în examenul maturităţii – Bacalaureatul, sesiunea de vară 2024. Primele probe ale Bacalaureatului sunt cele aşa-zis „orale”, la care elevii nu primesc note şi nici calificative admis/respins, ci îşi află nivelul de competenţe: experimentat, avansat şi mediu sau începător.
Examene de dat „bună ziua”, fiindcă e suficient ca absolvenții de liceu să participe. În rest, chiar dacă nu dau vreun răspuns bun, proba se consideră promovat.
În ciuda faptului că nu se poate produce vreo fraudă la probele de competenţe şi că nu au nici o miză, regulile sunt aceleaşi şi nerespectarea lor atrage eliminarea candidaţilor. „Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.
Elevii care au încercat să fraudeze examenul nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2024 și rămân fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării. Tinerii dați afară din examen nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, ceea ce înseamnă că vor mai putea încerca să obțină diploma de Bac doar în toamna anului 2025.

Prima probă este cea de competenţe lingvistice la limba română (proba A), candidații fiind programați în perioada 17-19. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice orale în limba maternă (maghiară sau germană, la Brașov) are loc în perioada 19-20 iunie. În 19-21 iunie se desfăşoară proba de evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 25-27 iunie vor fi testate competenţele lingvistice pentru o limbă modernă străină (proba C).
Probele scrise încep din 1 iulie, cu cea la limba și literatura română, iar proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) este programată pentru a doua zi, marţi, 2 iulie. Examenul scris la alegere a profilului şi specializării se va desfăşura, după o zi de pauză, joi, 4 iulie. Doar candidații care au studiat în limbile minorităților naționale vor mai avea de susținut, vineri, 5 iulie, proba la limba şi literatura maternă Primele rezultate, înainte de contestaţii, vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12:00. Depunerea contestaţiilor se va face între orele 12:00 şi 16:00 în aceeaşi zi. În perioada 9-1„ iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 12 iulie.

Pentru a fi declarat admişi, candidaţii trebuie să susţină (de fapt, cum spuneam, doar să se prezinte la ele şi să nu refuze să răspundă) toate probele de competenţe, iar la probele scrise pot să ia şi note de 5.00, dar notele de la fiecare probă în parte, adunate şi împărţite trebuie să dea o medie de minim 6.00.

Peste 3.400 de candidați înscriși la Brașov

Peste 3.400 de candidați sunt înscriși pentru a susține examenul de bacalaureat, în județul Brașov, potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Dintre aceștia, 3.080 de candidați sunt din promoția curentă, iar restul din promoții anterioare.

Strict din punct de vedere al formei de învățământ, 100 de candidați sunt de la seral și fără frecvență, cea mai mare pondere, respectiv peste 3.300 fiind a celor care au terminat cursurile la forma de învățământ cu frecvență.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie – iulie 2024

17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Bac 2024, bacalaureat, Bacalaureat 2024 Braşov, calendar Bacalaureat 2024, candidați, examen, examene, frauă Bac, probele de competențe, probele orale, reguli bacalaureat, rezultate bacalaureat Braşov 2024,


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button