Expres

Avertizare RO-ALERT pentru Brașov / Oamenii se plâng că mai mult i-a speriat alarma nocturnă

Avertizare RO-ALERT pentru Brașov.

Actualizare: ISU Brașov, despre mesajul RO-ALERT de la ora 2.32

O avertizare RO-ALERT a fost trimisă la ora 2.32 de către ISU Brașov pentru brașoveni și cei aflați în zonă.

„Avertizare meteo de vânt puternic. Perioada de manifestare 19.02. 2023 2:20 – 6.00. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție! Apelați serviciul de urgență 112 numai în caz de necesitate. ISU Brașov”.

Mesajul a fost transmis și în limba engleză.

Pe rețelele de socializare oamenii s-au plâns că au fost treziți din somn și că alerta le-a indus un atac de panică.

„Bună seara… dimineața… aș vrea să știu cine sau ce serviciu al statului se ocupă cu trimiterea de avertizări RO-alert și unde aș putea să depun o plângere … și eu și soțul era să murim de inimă… ne-au dat alerta ambele telefoane, deși oprisem această opțiune. Nu e posibil așa ceva… la ora 2:30 dimineața tu trimiți avertizare?!?… înțeleg că e o situație specială, dar dacă muream de inimă… ce mai făceam cu RO-alert?!?”.

Comentariile au venit imediat.

„Subscriu, am pățit la fel, nu e posibil așa ceva!!!”.

„Cred că toți am face o plângere în acest caz! Este inadmisibil să se trimită la astfel de ore! Nu este ptr prima dată!”.

„Eram la baie, am avut sentimentul că e sfârșitul lumii… 3 telefoane urlau neîncetat… Ferească Dumnezeu… Bate vântul… Dar așa ceva…”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button