Expres

Autostrada Comarnic – BRAȘOV e FATA MORGANA! Tunel de 30 de kilometri…

  • tunel_2.png

Specialiștii au recunoscut că Autostrada Comarnic – Brașov este extrem de greu de realizat, în ciuda promisiunilor autorităților.

„Comarnic – Brașov, vorbind din perspectiva specialiștilor, va fi o autostradă foarte greu de construit. Gândiți-vă că, din ce avem noi acum în studiul de fezabilitate, se profilează un tunel pe o lungime de aproximativ 30 de kilometri, prin munte și inclusiv pe sub albia râului Prahova – nu un singur tunel, ci o succesiune de tunele din cei 60 de kilometri între Comarnic și Brașov”, a spus reprezentantul CNAIR Alin Şerbănescu, potrivit B1.  

Referitor la studiul de fezabilitate pentru autostrada menționată, Alin Șerbănescu a precizat că acesta este în lucru: „Este o autostradă foarte grea. Va fi foarte greu de construit această autostradă, dintr-un motiv oarecum simplu, să spunem – pe de o parte, ai situri Natura 2000 pe tot ce înseamnă zona respectivă, în special pe versanți, și, pe partea cealaltă, ai inclusiv în fostul coridor pe care ar fi trebuit să se construiască fosta autostradă, ghici ce, case, curți”.

Se știe, pe tema Autostrăzii Comarnic – Brașov, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat recent: „Ar dura şase ani spre şapte partea birocratică, iar după ar intra în partea de implementare…”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare