Expres

Autostrada BRAŞOV-Comarnic, la prima amânare din noua încercare de PPP

 

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a prelungit de pe 19 noiembrie până pe 17 decembrie termenul de depunere a ofertelor în cadrul procedurii pentru realizare prin Parteneriat Public – Privat (PPP) a Autostrăzii Ploieşti – Comarnic – Braşov.

Potrivit Economica.net, prelungirea termenului de depunere a ofertelor reiese dintr-un anunţ tip erată, publicat în noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice (SICAP), fără a se preciza însă motivul.

Executivul încearcă, pentru a treia oară în ultimii ani, să construiască autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov prin Parteneriat Public Privat (PPP). În acest sens, Guvernul a adoptat, în şedinţa din 29 august, un proiect de hotărâre privind studiul de fundamentare pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti – Comarnic – Braşov.

Pe 16 octombrie 2018, a fost publicat în noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice anunţul de atribuire a contractului de parteneriat public privat pentru realizarea obiectivului Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov.

Durata de proiectare şi execuţie este stabilită la maximum patru ani, cu începere din 2019, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani. Partenerul public, statul, va contribui cu 25%, iar partenerul privat, cu 75% din costul investiţiei şi costurile de întreţinere şi operare. Costul estimat al acestei investiţii se ridică la aproximativ 1,36 miliarde de euro.

Şoferii care vor merge de la Bucureşti la Braşov pe autostradă vor achita o taxă de minimum 6 euro/vehicul/100 km.

Citiţi şi: 

S-a lansat licitația pentru autostrada BRAȘOV-Ploiești

Licitaţia pentru autostrada Ploiești – BRAȘOV va fi lansată luni

Autostrada Ploiești – BRAȘOV. Când va fi gata și cât va fi taxa de folosire

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare