Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul va fi modificat, la solicitarea ROMARM
Autostrada A13 Brașov – Bacău. Traseul va fi modificat, la solicitarea ROMARM
Lucrările pentru realizarea forajelor geotehnice incluse în Studiul de Fezabilitate al Autostrăzii A 13 Braşov-Bacău se derulează conform graficului, anunță CNIR.
Reprezentanții Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) au verificat miercuri mobilizarea utilajelor de foraj şi au constat că s-au depăşit 7.200 de metri liniari, un progres de peste 1.700 de metri faţă de raportarea anterioară din luna martie.
Instalaţiile de foraj sunt amplasate în zona localităţilor Bod – Hălchiu (jud. Braşov), Angheluş/Sfântu Gheorghe (jud. Covasna) şi Moacşa (jud. Covasna).
„Traseul iniţial stabilit pentru Autostrada A 13 Braşov-Bacău va fi modificat în zona municipiului Braşov ca urmare a solicitărilor Ministerului Economiei, reproiectarea traseului fiind necesară pentru o investiţie strategică a companiei ROMARM. După discuţiile de luna trecută cu reprezentanţii autorităţilor din judeţul Braşov, ieri (8 aprilie – n.r.), colegii de la Direcţia Investiţii au prezentat noile variante de traseu şi autorităţilor din judeţul Covasna. Împreună cu proiectantul şi comunităţile locale, analizăm alternativele pentru cel mai bun traseu”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Discuții despre traseu au fost și la Brașov (detalii aici și aici).
Studiul de fezabilitate este necesar pentru stabilirea traseului final al viitoarei autostrăzi şi a costului estimat pentru etapa ulterioară de proiectare şi execuţie. Contractul pentru finalizarea acestei etape are o valoare de 81 milioane lei şi o durată de 24 de luni, calculată de la data începerii activităţilor, septembrie 2024.
Sectorul Braşov-Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu – Făgăraş – Braşov printr-un nod de mare viteză în zona localităţii Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei – A 7.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


[…] pentru devierea traseului Autostrăzii A13 Braşov – Bacău. Aceasta se numeşte Salvăm Dealul Lempeş, rezervaţie naturală în Braşov […]