Expres

Atmosferă superbă pe străzile Brașovului (video)

Atmosferă superbă pe străzile Brașovului. Peste 20.000 de braşoveni şi turişti au împânzit astăzi străzile din centrul vechi al orașului pentru a saluta Coborârea junilor în Cetate, poate cea mai frumoasă sărbătoare a Brașovului, un eveniment unic în lume. Având în frunte fanfara militară a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, junii au defilat călare cu mare alai şi s-au adresat spectatorilor cu salutul pascal „Hristos a înviat!”.

Îmbrăcaţi în străvechile, valoroasele şi pitoreştile lor haine de sărbătoare, călare pe cai împodobiţi cu șalanguri, ciucuri şi panglici colorate, în special tricolore, 210 călăreţi din toate cele şapte grupuri au defilat pe străzile Braşovului, ca în fiecare an (nepandemic), de Duminica Tomii, fiind întâmpinaţi cu urale şi aplauze. Video aici și aici.
Impresionanta paradă călare prin tot oraşul vechi semnifică victoria românilor din Şchei asupra locuitorilor din vechea Cetate. Avea loc în vechime în Miercurea Luminată, dar a fost mutată duminica – după ce comuniștii au permis reluarea obiceiului, pe care l-au mutat mai aproape de 1 Mai, asimilându-l sărbătoririi muncii și primăverii. „E păcat că nu s-a reluat așa cum era, în Miercurea Luminată, a patra zi de Paști”, spune pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean, fostul director al Muzeului Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, de fapt, un complex muzeal, unde a înființat și un muzeu al Junilor. Profesorul Oltean este, și în ceea ce privește istoria Junilor, un asiduu și reputat cercetător, cu numeroase articole și cărți publicate. „Mai am și acum vreo 1.500 de exemplare din cartea Junii Brașovului, pentru că nu există interes pentru istoria noastră. Mai curând se știe și se cumpără cărți despre istoria altor țări și popoare. Nici Junii toți nu au cartea și nu știu exact partea asta de istorie și semnificațiile obiceiului”, mai spune, cu amărăciune, părintele Oltean.

Întâmpinați de oficialități

Atmosferă superbă pe străzile Brașovului. Încă de la ora 10.00, braşovenii şi turiştii s-au adunat de-a lungul străzilor din centrul Braşovului, pe traseul paradei junilor. Plecarea alaiului s-a făcut, ca în fiecare an, din Piaţa Unirii. Cele şapte grupuri de juni s-au adunat, rând pe rând, în jurul Troiţei Căpitanului Ilie Birt, unde s-au descoperit şi au cântat Troparul Învierii („Hristos a înviat”), pe o melodie diferită, cu sonorităţi aspre, marţiale. Defilarea fost deschisă de Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Braşovecheni, Curcani, Dorobanţi, Roşiori, alaiul fiind încheiat de Junii Albiori (Junii Naţionali Albi). Fiecare grup a avut în frunte serjile (conducătorii): vătaful mare, vătaful mic, armaşul şi stegarul. Ei au urmat itinerariul binecunoscut: Constantin Brâncoveanu, Şirul Gheorghe Dima, George Bariţiu, Mureşenilor, B-dul Eroilor, Republicii. În Piața Sfatului și-au încetinit puțin mersul, pentru a putea fi prezentați publicului, care i-a aplaudat furtunos.
Trecând pe sub Poarta Șchei, au fost întâmpinați chiar la Casa Junilor de oficialități, primarul Allen Coliban, viceprimarul Sebastian Rusu, alături de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Petrecerea continuă în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon

Atmosferă superbă pe străzile Brașovului. Grupurile de juni s-au îndreptat apoi spre Piața Unirii.
După obicei, pe tot traseul, junii au salutat lumea cu „Hristos a înviat!”, vătafii şi armaşii ridicând şi buzduganul în semn de cinstire. Spectatorii, în număr impresionant, le-au răspuns cum se cuvine, i-au aplaudat, i-au fotografiat şi filmat. Din când în când, armăsarii, prea puţin învăţaţi cu călăreţii, cu mulţimea de oameni şi cu caldarâmul, mai ales piatra cubică de pe Republicii, s-au arătat mai nărăvaşi.
După defilarea prin oraş, Junii, însoţiţi de un numeros alai de spectatori, s-au îndreptat spre Pietrele lui Solomon („Între Chetri”). În drum spre minunatul amfiteatru natural, Junii au poposit la troiţele şi crucile existente, pentru a cânta „Hristos a înviat!”. Ajunşi la Pietre, fiecare grup s-a aşezat la masa sa, în apropierea căreia străjuiește steagul propriu. Apoi au aruncat din nou buzduganul, ritual care este întotdeauna însoţit de celebra lor horă neîncheiată. Vătafii şi armaşii au repetat, printre ai lor, salutul pascal şi în varianta grecească: „Hristos aneste!” şi slavă: „Hristos văscris!”, la care ceilalţi juni răspund: „Adevărat că este!”, respectiv „Adevărat a scris!”.
Petrecerea continuă și la această oră, într-o serbare câmpenească, cu jocuri și întreceri de aruncare a buzduganelor, la care sunt invitați toți doritorii. De asemenea, în acest an, spectatorii au fost invitați „La masă cu Junii”.
În Piața Sfatului, continuă Festivalul Primăverii: concertele folclorice și târgurile tradiționale.

Video aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare