Expres

Atenție – circulație restricționată în Brașov. Activitatea RATBV, bulversată duminică

Atenție – circulație restricționată în Brașov.

Duminică, 13 noiembrie, pe raza municipiului Brașov se desfășoară trei concursuri de atletism. E vorba de proba de alergare pe șosea pe distanța de 5 kilometri: Crosul 15 Noiembrie (ediția a 33-a), Campionatul Național 5K (ediția 1) și Brașov 5K (ediția a 3-a). Prin urmare, circulația în municipiu, în zonele și punctele adiacente traseului, va fi restricționată de la ora 10.00 până la ora 13.00.

Zona de acțiune

Întrecerile se vor desfășura în intervalul orar 11.00-13.00, pe traseul Parcul Industrial Roman – Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Spitalul Astra – Bulevardul 15 Noiembrie – Intersecția „Trei Alimentare” – Centrul Civic – AFI Mall (punct în care trasa optima a traseului se va muta din stânga sensului de alergare spre dreapta) – Tribunalul Brașov – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul „Sică Alexandrescu” – Prefectură. Se va alerga pe contrasens, din direcția de mers dinspre București spre centrul municipiului, pe două sau trei benzi de circulație.

Restricţiile provizorii de circulaţie se instaurează inclusiv pentru mijloacele de transport public în comun, pentru mai multe linii ale RATBV, a căror activitate va fi suspendată total și temporar – VEZI DETALII, așa cum au anunțat organizatorii.

Grijă unde parcați

Parcarea autoturismelor pe banda de circulație (prima bandă dinspre parcarea mare) de la Târgul de vechituri (str. Carpaților), de la intersecția străzilor Poienelor-Carpaților până la benzinarie va fi interzisă.

De la intersecția str. Nicolae Titulescu-Calea București la str. Carpaților circulația se va face pe o singură bandă de mers (prima, dinspre Spitalul Astra și Tâmpa).

În zona Prefectură-Modarom, de sâmbătă, 12 noiembrie, ora 14.00, până duminică, 13 noiembrie, ora 19.00, circulația va fi blocată (încercuită cu garduri și bandă de delimitare) pe tronsonul de la B-dul Eroilor-str. Postăvarului până la trecerea de pietoni de la insula de lângă troiță spre str. Republicii. În acea zonă va fi amplasată scena pentru festivitățile de premiere.

De sâmbătă, 12 noiembrie, ora 18.00, parcarea publică de vizavi de stația de taxi de lângă Prefectură și parcarea publică, porțiunea de la trecerea de pietoni de la Modarom la str. Piața Teatrului vor fi eliberate de autoturisme până după încheierea concursurilor De la ora 24 a zilei de sâmbătă, autoturismele din parcările amintite vor fi relocate în parcări învecinate acestora.

Organizatorii fac un apel la șoferii ale căror autoturisme staționează în parcările rezidențiale sau publice din municipiul Brașov, în momentul restricționării traficului în zonele de concurs. Aceștia sunt rugați să nu încerce să părăsească parcarea și să nu pătrundă pe suprafața carosabilă până la ridicarea restricțiilor auto. 

Autoritățile sunt pe fază

Efective rutiere în colaborare cu alte forțe de ordine vor asigura măsurile specifice de restricționare/ blocare/ dirijare/ defluire a traficului în zonele și punctele adiacente traseului.

Evenimentul de duminică, 13 noiembrie face parte din seria de manifestări publice organizate cu prilejul aniversării a 35 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Brașov din 15 noiembrie 1987.

Acțiunea se desfășoară cu avizul favorabil acordat de autoritățile publice și instituțiile abilitate: Primăria Municipiului Brașov – Comisia de Circulație, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – Biroul Rutier Brașov, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Nicolae Titulescu” Braşov, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov, Federația Română de Atletism.

Concursurile sunt organizate de Asociația Județeană de Atletism Brașov, în parteneriat cu Asociația 15 Noiembrie 1987 și Asociația Clubul Sportiv Cetatea Brașovia.

Organizatorii solicită înțelegere și le cer scuze cetățenilor din municipiul Brașov și oaspeților orașului nostru pentru disconfortul și eventualele neplăceri pe care li le-au creat.

Atenție – circulație restricționată în Brașov.

Foto: Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Atenție – circulație restricționată în Brașov. Activitatea RATBV, bulversată duminică […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare