Expres

Asistentă medicală cu tumoră declarată inoperabilă, salvată la BRAȘOV

  • HIPEC_299191.jpg
  • HIPeC1_299192.jpg
 

O asistentă medicală de 47 de ani din Bistriţa – căreia medicii a două centre de renume din țară i-au spus că tumora ce urma s-o bage în mormânt este inoperabilă – a fost salvată la Spitalul Sf. Constantin din Braşov, printr-o… intervenție chirurgicală. Cazul a fost făcut public de dr. Bogdan Moldovan, şeful secţiei de Chirurgie Generală a spitalului privat din Braşov şi coordonatorul Centrului de Transplant Renal „Professor Gilles Mentha”, pe pagina sa de Facebook.

Asistenta medicală de 47 de ani din Bistriţa diagnosticată cu cancer peritoneal (sarcom mixoid pleomorf „inoperabil”) mai fusese operată în două centre universitare (colostomie pe sigmoid la Târgu Mureş şi laparotomie bioptică la Institutul Oncologie Cluj-Napoca, pe 15 iunie). Acum avea indicaţie de chimioterapie paliativă.

Medicii din cele două centre medicale universitare i-au spus că tumora canceroasă care pusese stăpânire pe corpul său nu este operabilă. I-au dat o şansă la viaţă medicii din Braşov, unde a fost operată la finele lunii iulie. „Se practică exenteraţie pelvină posterioară în bloc cu ileo-colectomie dreaptă, desfiinţarea colostomei şi repunere în tranzit prin anastomoza colo-rectală, anastomoza ileo-transversă. Omentectomie, colecistectomie. Rezecţie R0 fără reziduu tumoral. Hipec cu Cisplatin şi Doxorubicin. Evoluţie favorabilă”, este pe scurt, fişa pacientei, prezentată de dr. Moldovan.

Spitalul Sfântul Constantin este singurul din România şi Europa de Est cu activitate constantă de Chirurgie Citoreductivă şi Chimioterapie Hipertermică Intraperitoneală (HIPEC), dedicată pacienţilor cu tumori abdominale avansate. În urmă cu câteva zile, echipa chirurgicală a spitalului a bifat operaţia cu numărul 300, la nouă ani de la primul caz.

În termeni medicali, tratamentul poartă numele de „HIPEC”, dar în termeni uzuali, este cea mai avansată intervenție chirurgicală din lume, pentru tratarea cancerelor abdominale, respectiv a „carcinomatozei peritoneale”.

Operaţia presupune îndepărtarea chirurgicală a tuturor maselor tumorale abdominale, urmată de instilarea în abdomen a unui citostatic (selectat în funcţie de tipul de cancer) ce se recirculă printr-o tubulatură specială folosind o pompă de circulaţie extracorporeală, ce realizează şi încălzirea lichidului la 41-42 de grade. Această combinaţie de citostatic şi temperaturi înalte are un efect antitumoral extrem de important.

Chimioterapia hipertermică intraperitoneală este una dintre cele mai complexe intervenţii din chirurgia abdominală, necesitând de cele mai multe ori deschiderea larga a abdomenului. Însă chirurgii Spitalului Sf. Constantin au adaptat această operaţie „maxim invazivă” la „chirurgia minim invazivă” laparoscopică.
„Mulţumim familiei pacientei, care nu a acceptat verdictul de inoperabilitate şi ne-a căutat. Faptul că am putut ajuta o colegă cadru medical este cu atât mai înălţător pentru noi”, a fost mesajul transmis de doctorul Bogdan Moldovan.

Carcinomatoza peritoneala este un stadiu adesea operabil. «Pelvisul înghețat» este operabil prin tehnică Sugarbaker. Dr. Vlad Untaru, As. Loredana, Dr. Pisica Radu-Mihai, Stud.Iris Iuliana Adam ChT, Angela Bogdan Cotoară, Sabrina Comaniță, Subsemnatul”, a mai scris dr. Moldovan.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare