Expres

ASF ascunde fără temei legal informații de interes public – acuză COTAR / Risc crescut pentru un nou faliment pe piața RCA

ASF ascunde fără temei legal informații de interes public.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a atras atenția Guvernului și Parlamentului României asupra faptului că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) refuză să furnizeze informații despre situația financiară a companiilor de asigurări, deși există risc crescut pentru un nou faliment pe piața RCA, în 2024.

COTAR a transmis către ASF cererea înregistrată cu nr. RG-30085/23.10.2023 și P-DCEF 1074/23.10.2023, solicitând informațiile și documentele de interes public despre situația financiară a companiilor care ocupă primele locuri în topul vânzărilor de polițe RCA. Răspunsul ASF este halucinant: nu se dorește transparentizarea acestor informații „pentru că ar crea haos în piață”.

ASF ascunde fără temei legal informații de interes public

COTAR a cerut ASF să dispună comunicarea informațiilor și documentelor de interes public solicitate și să dispună aplicarea măsurilor administrative/disciplinare adecvate față de persoanele care se fac vinovate de refuzul nejustificat de a furniza informațiile și documentele de interes public.

„Prin cererea înregistrată de ASF sub nr. RG-30085/23.10.2023 și P-DCEF 1074/23.10.2023 am solicitat Autorității furnizarea informațiilor și documentelor de interes public în legătură cu rezervele tehnice ale societăților de asigurare autorizate să-și desfășoare activitatea pe piața din România, precum și aspecte conexe de guvernanță, prudențialitate și cerințe de capital în legătură cu aceste entități. În susținerea cererii, am arătat că Asigurătorii la care ne-am referit au aceeași conduită ilicită manifestată în trecut și de asigurătorii City Insurance și Euroins, constând în încălcarea continuă și repetată a prevederilor legale referitoare la gestionarea dosarelor de daună, plata despăgubirilor și a penalităților de întârziere, constituirea și menținerea rezervelor de daună, etc. Această realitate este reflectată și de numărul petițiilor/reclamațiilor înregistrate la ASF cu privire la acești Asigurători. Cu titlu exemplificativ, am arătat că doar în cazul unui singur asigurător sunt înregistrate 631 petiții/reclamații în perioada iulie-septembrie 2023 și 1.652 petiții în total pentru primele 9 luni ale anului 2023”, s-a precizat într-un comunicat al COTAR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare