Expres

Arestat după ce a deschis ușa avionului

Arestat după ce a deschis ușa avionului

La bordul unui avion al companiei Asiana Airlines un pasager a deschis uşa în timp ce aeronava se pregătea să aterizeze, vineri, în Daegu, Coreea de Sud. O înregistrare video a incidentului arată cum călătorii îngroziţi se ţineau strâns de cotierele scaunelor, în timp ce curenţi de aer puternici cuprinseseră cabina, relatează CNN şi BBC.

Toţi cei 194 de pasageri au supravieţuit zborului, care a aterizat în siguranţă, dar cu uşa încă deschisă, pe Aeroportul Internaţional Daegu. Cel puţin şase pasageri au avut probleme de respiraţie şi au fost transportaţi la spital, a relatat presa locală.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat la aterizare, a anunţat agenţia de presă Yonhap. În total, la bord se aflau 200 de persoane. Aeronava a fost identificată pe site-ul de urmărire Flightradar 24 ca fiind un Airbus 321.

Nu este clar ce s-a întâmplat exact, dar uşa avionului a fost deschisă spre finalul zborului. Mai mulţi copii de vârstă şcolară se aflau în avion, în drum spre un eveniment sportiv de weekend.

Copiii tremurau, plângeau şi erau speriaţi“, a relatat părintele unuia dintre ei.

Arestat după ce a deschis ușa avionului. Un oficial al companiei aeriene a declarat că un bărbat în vârstă de 30 de ani care stătea pe scaunul de urgenţă pare să fi deschis uşa când aeronava se afla la aproximativ 210 metri deasupra solului şi la două-trei minute de aterizarea în oraşul aflat la 240 de kilometri sud de Seul.

Asiana Airlines a declarat că poliţia a lansat o anchetă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] româncă din SUA a transformat un avion în casă de locuit. Vehiculul aerian are 63,7 metri lungime. Deși va păstra unele spaţii sub […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare