Expres

Anul școlar actual s-ar putea prelungi din cauza grevei

Anul școlar actual s-ar putea prelungi din cauza grevei.

Ministerul Educației ia în calcul prelungirea perioadei de înscriere la Bacalaureat și chiar și a cursurilor, dacă va fi cazul, din cauza grevei din sistem. Înscrierile la examenul de Bacalaureat 2023 au început luni și se vor desfășura până în 7 iunie, însă din cauza grevei profesorilor, calendarele ar putea fi modificate, ministrul Educației Ligia Deca având deja viceoconferințe cu inspectorii școlari din țară. „Doamna ministru ne-a asigurat că dacă vor fi probleme cu înscrierea la Bacalaureat, au în vedere prelungirea anului școlar pentru ca aceste înscrieri să poată fi făcute în toate unitățile școlare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur.
Anul școlar actual s-ar putea prelungi din cauza grevei. Și în județul Brașov sunt unități școlare în care diriginții claselor terminale de liceu, care au obligația înscrierii absolvenților la Bac, participă la protest și au sistat activitatea.
„Sunt școli în care profesorii nu încheie mediile la clasa a-XII-a și nu au demarat procedurile de înscriere la Bacalaureat. Dar vorbim despre o perioadă de înscriere și în tot acest timp, inclusiv în ultima zi din calendarul înscrieri, pot fi înscriși atât în aplicația informatică, dar și la secretariatele unităților școlare. Dacă greva se prelungește, în unitățile școlare în care vor fi diriginți care nu vor încheia media la clasa a-XII-a, va prelua directorul această problemă și cu siguranță că existând note, acesta va putea să încheie mediile și să înscrie copiii la Bacalaureat”, a mai spus Valentin Bucur.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button