Anul 2023, sub „lupa” Poliției Județene Brașov
În scopul menținerii climatului de ordine și siguranță publică, în cursul anului 2023, structurile Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov au efectuat 767 de razii și acţiuni de amploare/cu efective mărite şi 7.622 de controale directe, care au avut drept rezultat; constatarea a 1.822 de infracțiuni, dintre care 1.251 în flagrant delict, aplicarea a 78.786 de sancțiuni, în valoare totală de peste 32 milioane de lei, respectiv confiscarea/ indisponibilizarea a 10 autovehicule.
Au fost preluate 65.501 de apeluri prin 112, cu o medie lunară de 5.458 de apeluri și o medie zilnică de 180 de apeluri. Totodată, au fost 31.937 de intervenţii la evenimente și au fost aplanate 2.981 stări conflictuale, fiind soluționate și 11.144 de petiţii şi derulate 1.036 de activităţi educativ-preventive în mediile considerate vulnerabile.
Pe linie de cazier judiciar, statistică și evidențe operative, au fost emise 74.573 documente specifice, respectiv 61.261 de certificate de cazier judiciar eliberate, 10.371 de copii cazier judiciar, 2.808 de situații generale juridice și 133 de extrase de cazier judiciar. De asemenea, au fost eliberate 6.621 de adeverințe de integritate (Registrul agresorilor sexuali).
Mai puține infracțiuni stradale
Pe linia combaterii criminalității, în anul 2023, polițiștii brașoveni, în colaborare cu unitățile de parchet, au soluționat 13.607 dosare. S-a constatat o scădere a infracționalității stradale (-12,63%). În domeniul infracționalității economico-financiare, efectivele specializate au constatat 200 fapte de natură penală. Au fost efectuate 101 acţiuni, dintre care 41 cu efective mărite, având ca scop asigurarea legalității funcționării agenților economici din județul Brașov.
Domeniile prioritare avute în vedere la nivel național, analizate ca indicatori de performanță pe linie de investigare a criminalității economice, au fost combaterea evaziunii fiscale, spălarea banilor, contrabandă, combaterea corupției și a faptelor ilicite în domeniul achizițiilor publice, drepturile de proprietate intelectuală.
Valoarea prejudiciilor totale recuperate în cauzele instrumentate, precum și a măsurilor asigurătorii aplicate este de aproximativ 40.149.000 de lei.
„În vederea prevenirii şi combaterii încălcării normelor legale ce reglementează regimul arme, explozivi şi substanţe periculoase, în perioada evaluată au fost organizate şi executate acţiuni şi controale, dispuse prin cele 252 de planuri de măsuri şi de acţiune, concretizate prin aplicarea a 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativă de peste 70.000 lei, confiscări de bunuri (dintre care 21.898 kilograme de articole pirotehnice, 97 arme ridicate în vederea confiscării, 2.795 bucăți de muniție confiscată, 465 kilograme de carne de vânat, 24.350 kg și 4.250l indisponibilizate deșeuri periculoase indisponibilizate), dar și întocmirea mai multor dosare penale pentru infracțiunile constatate.
În perioada evaluată, s-au dispus 48 măsuri de anulare a dreptului de port și folosință, precum și 22 măsuri de suspendare a acestui drept”, se arată în bilanț.
Efectivele de acțiuni speciale au executat 500 misiuni specifice, constând în participarea la percheziții, razii, punerea în executare a unor mandate, realizarea unor escorte, acțiuni de protecție a martorilor/magistraților, activități specifice pentru prinderea în flagrant a autorilor unor infracțiuni și controale pirotehnice. În perioada evaluată, au existat cinci situații de criză, care au presupus intervenția negociatorilor, toate fiind gestionate cu succes.
Conform bilanțului, 907 de persoane au fost introduse în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, dintre care 823 bărbaţi și 84 femei. Persoanele private de libertate au fost introduse în arest în baza a 806 de ordonanţe de reţinere, dintre care 300 transformate în mandate de arestare preventivă, 3 mandate de executare a pedepsei, 6 mandate europene de arestare și 92 de mandate de arestare preventivă. „De menționate este faptul că, numărul total de persoane custodiate inclusiv în alte centre, ca urmare a măsurilor dispuse de polițiștii brașoveni, este de 1.025 persoane”, se precizează în comunicat.
Activitatea specifică desfăşurată de către efectivele de poliție criminalistică a constat în efectuarea a 3.737 de cercetări la faţa locului, pe baza urmelor papilare, ridicate de la fața locului și rămase după eliminare, fiind identificate criminalistic 612 persoane și obiecte. De asemenea, au fost realizate 331 expertize și constatări criminalistice.
Rezultatele în domeniul silvic și pe linia protecției animalelor
Pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice au fost înregistrate următoarele rezultate:
-acţiuni executate – 1.062
-mijloace de transport verificate – 1.236
-societăţi controlate cu obiect de activitate în domeniul silvic – 126
-contravenții aplicate total – 427, în valoare de 853.000 lei
-total material lemnos confiscat – 2.452,07 mc
-valoarea materialului lemnos confiscat – 655.270,41 lei
-autovehicule confiscate – 6, în valoare aproximativă de 600.000 lei
Pe segmentul protecției animalelor au fost înregistrate în următoarele rezultate:
- 103 de dosare penale instrumentate, dintre care 85 privind încălcarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor;
- 335 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de 55.630 de lei, în scopul asigurării bunăstării animalelor;
- 75 de foi de observație clinică și 5 de note de constatare întocmite, referitoare la starea de sănătate a animalelor sau privind leziunile suferite de către acestea;
- 324 de petiții înregistrate privind bunăstarea animalelor, dintre care 269 soluționate în anul evaluat.
„În perioada următoare, pentru creșterea eficienței activităților desfășurate în domeniu, ne propunem să dezvoltăm colaborarea cu instituțiile și organizațiile cu atribuții în domeniu, pentru asigurarea unei protecții adecvate animalelor”, se menționează în bilanț.
Licențe ale unor firme de pază, radiate
În domeniul sistemelor de securitate au fost efectuate peste 2.500 de controale și reverificări la obiectivele de interes din județul Brașov (societăți specializate de pază, unități și instituții de interes public, unități bancare/instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., unități aparținând C.N. Poşta Română, unităţi comerciale – hyper/super/market-uri, centre comerciale, mall-uri, săli şi incinte de exploatare a jocurilor de noroc, ATM – uri destinate tranzacțiilor cu numerar). În urma acestora, ca urmare a constatării unor nereguli, au fost aplicate 520 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativă de peste 840.000 lei și au fost dispuse măsuri concrete de remediere. De asemenea, 10 licenţe ale firmelor de pază au fost radiate, iar 1 aviz a fost anulat.
Siguranța în școli
Pe segmentul siguranței în școli, au fost întocmite 427 planuri locale de acţiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile aferente celor 427 unități de învățământ preuniversitar, monitorizându-se permanent problematica specifică, precum şi gestionarea corespunzătoare a registrului special constituit pentru evidența activităților punctuale. Au fost desfășurate permanent, împreună cu reprezentanții unităților de învățământ din întregul județ, activități educative în mediul școlar, în scopul prevenirii faptelor de violență, consumului de substanțe psihoactive, respectiv adoptării, de către elevi, a unui comportament antiinfracțional și antivictimal.
În perioada analizată, în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ, au fost sesizate 120 de fapte de natură penală, 100 fiind sesizate în mediul urban, iar 20 în mediul rural (-107 comparativ cu anul 2022). De menționat este faptul că fenomenul violenţei juvenile manifestat în unităţile de învăţământ preuniversitar a avut la bază conflicte instantanee, fără forme specifice de organizare premeditată.
Sute de ordine de protecție au fost emise de polițiști
Pentru asigurarea protecției victimelor violenței domestice, în anul 2023, polițiștii brașoveni au emis 440 ordine de protecție provizorii (-37 comparativ cu 2022). „Prevenirea și combaterea violenței în familie a fost și va rămâne o prioritate pentru instituția noastră și în anul ce a debutat”, au explicat reprezentanții IPJ Brașov.
Infracţiunile înregistrate în domeniul violenței domestice sunt cele de: lovire sau alte violențe, ameninţare, abandonul de familie, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, hărțuire, rele tratamente aplicate minorului și actul sexual cu un minor. Din totalul autorilor, 85% sunt bărbați, 14,5% sunt femei, iar 0,5% sunt minori. Din totalul autorilor, 12,7% s-au aflat sub influența băuturilor alcoolice la data comiterii faptei. Vezi și: Amenajări rutiere făcute la solicitarea IPJ Brașov și Care au fost principalele cauze ale accidentelor de anul trecut, în județul Brașov. Peste 65.000 de sancțiuni la regimul circulației
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.