Expres

ANSVSA. Nu există legătură între brânza de vaci descoperită cu E.coli şi îmbolnăvirea copiilor din Argeş

 
Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a informat, astăzi, că nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci din lotul produs în data de 22 februarie şi îmbolnăvirile copiilor diagnosticaţi cu sindrom hemolitic-uremic: „Datele rezultate din verificările ANSVSA indică faptul că nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci din lotul produs în data de 22.02.2016 şi îmbolnăvirile copiilor diagnosticaţi cu SHU. Precizăm că, procesul de pasteurizare al laptelui materie primă asigură distrugerea bacteriilor din grupul Escherichia Coli (inclusiv O 26), iar produsele rezultate sunt sigure pentru consum”.
Totodată, reprezentanţii ANSVSA au precizat că nici nici carnea de pasăre depistată pozitivă în judeţul Bacău nu a reprezentat un pericol. „În ceea ce priveşte proba pozitivă depistată la carnea de pasăre (cazul Bacău), precizăm că, prin tratarea termică corespunzătoare şi respectarea normelor de igienă se împiedică transmiterea bacteriilor din grupul Escherichia Coli (inclusiv O 26)”, se menţionează în comunicatul remis astăzi de ANSVSA.
 
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV) a primit, până pe 29 februarie, 337 de eşantioane din probe prelevate din alimentele indicate de Ministerul Sănătăţii şi notificate prin Sistemul Rapid de alertă pentru Alimente şi Furaje. „La acestea se adaugă un număr de 59 de eşantioane, recepţionate până pe data de 3 martie 2016, din probe prelevate de echipele mixte DSV – DSP din apă, produse lactate şi lapte materie primă şi 15 eşantioane din probe de produse lactate, solicitate pentru a fi analizate de către proprietarul unităţii de procesare a laptelui din judeţul Argeş, în cadrul programului de autocontrol”, conform reprezentanţilor ANSVSA.
Din totalul de 411 probe primite, 312 au fost finalizate, doar cele două amintite ieşind pozitive. Celelalte eşantioane sunt în lucru.
 
Dată fiind situaţia, ANSVSA va extinde investigaţii „la exploataţiile de animale care au produs sau furnizat alimente consumate, al procesării alimentelor şi al ingredientelor din compoziţia produselor alimentare, conform datelor transmise de Ministerul Sănătăţii”, potrivit documentului remis de ANSVSA.
 
CITIŢI ŞI:
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare