ANSVSA anunță rechemarea unei lingurițe pentru bebeluși vândută în magazinele DM

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează consumatorii că retailerul DM -Drogerie Markt a decis retragerea de pe piață a produsului „babylove Esslernlöffel” (linguriță pentru hrănire), ca măsură preventivă de protejare a sănătății bebelușilor și copiilor mici.
Există riscul desprinderii unor componente
Potrivit anunțului, în timpul utilizării există posibilitatea ca mici părți ale linguriței să se desprindă. Aceste componente pot fi înghițite accidental și pot provoca sufocarea copiilor.
Sunt vizate produsele cu:
- Cod lot: 2521 și 2532;
- EAN: 4067796183429.
Clienții sunt sfătuiți să nu mai folosească produsul
Întrucât numărul lotului nu este inscripționat pe lingurițele propriu-zise, compania recomandă încetarea imediată a utilizării tuturor produselor din această gamă, indiferent de lot.
Consumatorii pot returna produsul în orice magazin dm din România, iar contravaloarea va fi restituită integral, chiar și în lipsa bonului fiscal. Conform companiei, măsura are caracter preventiv și urmărește eliminarea oricărui risc pentru siguranța copiilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





