Expres

Angajații Casei de Pensii Brașov nu renunță la protest

Angajații Casei de Pensii Brașov nu renunță la protest.

Salariații Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brașov sunt deciși să nu renunțe la protestul pe care l-au declanșat în urmă cu trei săptămâni (detalii aici). Zilnic, ei opresc activitatea pentru 1-2 ore, timp în care, indiferent de vitregiile vremii, ies în fața instituției cu afișe pe care își expun nemulțumirile.
Astăzi, protestul va avea loc între orele 8.00 și 10.00.
Angajații Casei de Pensii Brașov cer, ca și colegii lor din alte județe, salarii mai mari, rezolvarea inechităților salariale, dintre angajații din instituțiile subordonate Ministerului Muncii, dar mai ales dintre ei și cei din Casa Națională de Pensii, dar și din altele, subordonate altor ministere (Finanțe, Sănătate). De asemenea, cer și condiții mai bune de muncă, asta însemnând și programe informatice care să le ușureze activitatea. De asemenea, protestatarii reclamă faptul că, în ultimul timp, volumul de muncă a crescut foarte mult, iar personalul este tot mai puțin. Astfel, salariile, rămase la nivelul de acum cinci ani, sunt prea mici pentru munca prestată, orele suplimentare rămânând neplătite.
Funcționarii reamintesc că aplicarea noii legi a pensiilor şi recalcularea acestora le revin tot lor în sarcină, ceea ce va accentua problemele care i-au scos la protest.
De aceea, nici nu se întrevede vreo șansă de-a opri greva, fie ea parțială ca acum, alta decât soluționarea doleanțelor lor de către guvernanți. Ba mai mult, există riscul de blocare totală a activității.
Acum, cei care se prezintă la CJP, în intervalul în care are loc protestul, pentru obţinerea unor informaţii sau pentru rezolvarea unor probleme diverse, de la recalcularea pensiilor până la cumpărarea vechimii în muncă, nu pot lua legătura cu salariaţii instituţiei. Altfel spus, ori fac două drumuri, ori sunt nevoiți să aștepte.
Protestul de la CJP Brașov nu are legătură directă cu acțiunea de la ITM Brașov (detalii aici). Cu toate că greva generală a salariaților din toate instituțiile subordonate Ministerului Muncii – Casele Județene de Pensii (CJP), Agențiile Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) și Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) – a fost anunțată de la finele săptămânii trecute, după ce, vineri, delegații Federației Sindicatelor Naționale din Ministerul Muncii au avut o întâlnire cu ministrul Simona Bucura Oprescu, fără ca aceasta să le garanteze satisfacerea revendicărilor salariale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
4 luni în urmă

[…] de Pensii (CJP) Brașov protestul se desfășoară zilnic, pentru una-două ore (detalii aici), iar la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), de luni a început greva generală, în horă au […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare