Expres

Amenzi pentru angajații din unităţile de învăţământ care cer bani elevilor

 

Un proiect de lege iniţiat de parlamentari USR şi AUR, care prevede amenzi între 1.000 şi 2.000 de lei pentru angajaţii din unităţile de învăţământ care cer elevilor, direct sau indirect, bani sau alte foloase patrimoniale, a trecut tacit de Senat.

„În unităţile de învăţământ de stat şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sau chiar în afara acestor spaţii, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpuşilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare şi de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora”, potrivit proiectului, citat de Agerpres.

Cei care încalcă dispoziţia riscă să fie sancţionaţi cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei. Amenda va fi aplicată de poliţişti, la sesizarea elevilor, părinţilor sau cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice.

„Actele cu titlu gratuit, astfel cum sunt donaţia sau legatul, prin care sunt oferite sume de bani sau alte foloase patrimoniale sunt permise numai dacă privesc în mod exclusiv ca beneficiar direct unitatea de învăţământ şi numai dacă iau naştere din iniţiativa celui care oferă”, mai arată iniţiatorul.

Sunt exceptate şi activităţile de strângere a banilor sau a altor foloase în cazurile ce privesc activităţi extracuriculare – excursiile, petrecerile, evenimentele caritabile etc.

Iniţiativa legislativă urmează să ajungă la vot în Camera Deputaţilor, forul decizional.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare