Expres

Amendată cu 10.000 de lei pentru o plasă goală lăsată lângă un tomberon

Amendată cu 10.000 de lei pentru o plasă goală lăsată lângă un tomberon.

O femeie din comuna Dumbrăvița, județul Timiș, s-a judecat cu Poliția Locală după ce a fost amendată cu 10.000 de lei. Aceasta a fost sancționată pentru că a pus sticlele într-un tomberon dedicat acestui tip de deșeuri și a lăsat punga de hârtie în care a dus sticlele lângă tomberon. Femeia a demonstrat în procesul deschis la Judecătoria Timișoara că în data de 16.08.2022 a dus la tomberonul tip clopot de pe o stradă din apropierea casei mai multe recipiente din sticlă, scrie gandul.

Aceasta a mai arătat și „faptul că lângă acest tomberon se aflau mai multe sacoşe (pungi), se poate constata şi din înregistrările video efectuate la momentul la care a lăsat sacoşa lângă tomberon”.

Femeia amendată a povestit că la puțin timp după după lăsarea plasei lângă tomberon, a fost căutată acasă de doi polițiști locali. Aceștia i-au reproșat că a abandonat deșeuri pe domeniul public, iar ea a mers să ia sacoșa de hârtie. Chiar și așa, femeia a primit prin poștă o amendă de 10.000 de lei. Procesul verbal a fost contestat în instanță, femeia reclamând că „fapta de a abandona deşeuri pe drumul public nu a fost pe deplin săvârşită în condiţiile în care a ridicat acea sacoşă, considerată deşeu, după doar câteva ore şi astfel nu a produs un prejudiciu nici unei persone şi nici nu a contribuit la degradarea mediului înconjurător”.

Sancţiunea amenzii de 10.000 lei este prea aspră şi nu se justifică faţă de fapta de a lăsa o sacoşă din hârtie într-un spaţiu destinat colectării de deşeuri”, a mai arătat femeia din Dumbrăvița în cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, Poliția Locală a cerut menținerea sancțiunii justificând că „este una proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”.

Judecătoria Timișoara a admis în parte cererea de chemare în judecată dispunând transformarea amenzii în avertisment pentru că „sancțiunea aplicată în cazul de față este vădit disproporționată, iar scopul stabilirii şi sancţionării răspunderii contravenţionale poate fi atins şi prin aplicarea avertismentului, această sancţiune fiind suficientă pentru a preveni săvârşirea de către petentă a unor fapte similar”.

Instanța a mai reținut că „ulterior identificării sale de către agentul de poliție petenta s-a întors la locul unde a abandonat punga de hârtie și a ridicat-o din acel loc relevă o atitudine cooperantă și proactivă în respectarea dispozițiilor legale și a indicațiilor agentului de poliție”.

Totodată, instanța reține că nu s-a dovedit de către intimată (n.r. Poliția Locală) că petenta ar mai fi fost sancționată pentru săvârşirea contravenţiei reţinute în prezenta cauză”, se mai arată în sentința Judecătoriei Timișoara, care figurează pe portalul instanțelor de judecată ca rămasă definitivă prin neatacare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare