Expres

Am terminat postul de asceze, începe cel de pătimire cu Hristos

 

Ultima săptămână a Postului Mare, cunoscută drept Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, a început din seara de duminică, cu prima slujbă de „denie”. După Duminica Floriilor, când Iisus a fost întâmpinat ca un Mesia la intrarea în Ierusalim, Săptămâna Patimilor este perioada în care evenimentele cutremurătoare şi, totodată, mântuitoare, petrecute cu aproape 2.000 de ani în urmă, se actualizează. Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, ultima a Postului Paştilor, are menirea de a pregăti credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Este vorba atât de o pregătire sufletească, cât și de o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci, se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte. În Săptămâna Mare e bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare. Dacă Postul întreg înseamnă călătoria duhovnicească către Paşti, ultima săptămână este o continuă înainte-prăznuire a acestor zile, este revelarea ultimă a înţelesului postului. În această săptămână, de duminică și până vineri, se săvârșește slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumusețe, care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Prin caracterul și conținutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineața, săvârșite seara. Săptămâna Patimilor ne înfăţişează într­-o înlănţuire logică şi cronologică momentele legate de Patimile, Răstignirea, Îngroparea şi Învierea Mântuitorului, transpunând evenimentele în prezent, prăznuind un „astăzi” liturgic, ceea ce înseamnă o reintrare a Bisericii în eveniment. Luni și marți, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului. Tot în ziua de luni este pomenit Iosif Patriarhul, cel pe care propriii fraţi l-­au bătut şi, crezându­-l mort, l­-au părăsit pe câmp. Dar acesta trăia şi, după ce a dus o viaţă de sclav, a ajuns prinţ al Egiptului, i-­a iertat pe cei care i-­au greşit şi şi-­a salvat de la foamete familia si poporul. Povestea lui Iosif prefigurează doar ceea ce va desăvârşi Iisus, care deşi vândut pentru 30 de arginţi, arestat şi batjocorit, condamnat la moarte şi răstignit ­ a iertat şi a mântuit omenirea. Ziua de marţi este dedicată Predicii de pe Muntele Măslinilor, în care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, dar şi propria Sa Înviere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare