Expres

Allen Coliban: Platformele de gunoi sunt curățate intens, dar avem probleme cu „scormonitorii”

Allen Coliban: Platformele de gunoi sunt curățate intens, dar avem probleme cu „scormonitorii”

Primarul Brașovului, Allen Coliban, explică, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, ce face Primăria și care sunt problemele cu care se confruntă municipalitatea și cetățenii în privința platformelor de depozitare a gunoiului, deși acestea sunt „intens curățate”. Edilul le cere brașovenilor să se implice, măcar prin sesizări.

„Toate platformele de gunoi, din toate cartierele orașului, sunt curățate intens de echipele prestatorilor noștri.
Există mai multe instrumente pe care le folosim în privința curățeniei de la aceste platforme. Pe de o parte avem planificarea ridicării gunoiului. Pe de altă parte, există calendare pentru igienizarea fiecărei platforme – spălare mecanizată, folosirea detergenților specifici sau a soluțiilor pentru deratizare.
Le mulțumesc colegilor din primărie pentru că înțeleg importanța aspectelor legate de salubritate într-un oraș cu pretențiile Brașovului. De asemenea, le mulțumesc tuturor președinților de asociații de proprietari care ne ajută constant cu semnalarea diverselor situații de la platforme sau de la ecoinsule. Cu președinții de asociații mă întâlnesc săptămânal la primărie. Discutăm problemele pe care ni le semnalează și stabilim soluțiile de aplicat”
, a detaliat Coliban

Primarul afirmă că în privința platformelor de gunoi mai sunt probleme de rezolvat: „Mă bazez în continuare pe ajutorul tuturor președinților de asociații și pe cel al fiecărui brașovean, în parte, să ni le semnaleze. În continuare avem de-a face cu «scormonitori», cu depozitarea deșeurilor voluminoase la ghene sau cu aducerea deșeurilor rezultate din renovări (moloz) la platformele din cartiere”.

El a încheiat postarea cu o afirmație și un îndemn: „E o realitate că cei care ne vizitează spun că Brașovul este poate cel mai curat oraș din România. E de datoria noastră, a tuturor, să îl păstrăm curat”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare