Expres

ALERTĂ. OMS declară variola maimuței drept urgență sanitară globală

  • tedros.jpg

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat variola maimuţei drept urgenţă sanitară globală, a anunţat sâmbătă, la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. În Europa, riscul de transmitere este considerat ridicat.
Este cel mai ridicat grad de alertă în sistemul folosit de OMS și vine ca urmare a unei creșteri a numărului de cazuri la nivel mondial. În prezent, mai există doar două astfel de urgențe sanitare – pandemia de coronavirus și efortul continuu de eradicare a poliomielitei. relatează BBC.

Anunțul a fost făcut la finalul celei de-a doua reuniuni a comitetului de urgență al OMS pe tema acestui virus. Specialiștii acestui comitet n-au reușit să ajungă la un consens privind clasificarea variolei maimuței drept urgență sanitară globală, dar șeful OMS a decis totuși să o încadreze la acest nivel de alertă, întrucât epidemia s-a răspândit rapid în întreaga lume și consideră că este într-adevăr de interes internațional.

„Evaluarea OMS este că riscul de variola maimuței este moderat la nivel global și în toate regiunile, cu excepția regiunii europene, unde evaluăm riscul ca fiind ridicat”, a precizat directorul OMS.
Peste 16.000 de cazuri au fost raportate în prezent din 75 de țări, a declarat directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. Până în prezent, au fost înregistrate cinci decese ca urmare a epidemiei, a adăugat el.

În România au fost diagnosticați cu variola maimuței până în prezent 20 de pacienți, toți bărbați.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat vineri că a autorizat extinderea utilizării unui vaccin contra variolei umane pentru a fi folosit împotriva propagării variolei maimuţei, care ar putea primi nivelul de alertă maximă din partea OMS.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare