Expres

Ajutoare de șase ori mai mari la plata facturilor pentru „consumatorii vulnerabili”

 

Între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului pentru plata facturilor la energie electrică și încălzire, odată ce Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare, a explicat la Digi24 ministrul Muncii, Raluca Turcan. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legislativ. Legea va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.

Potrivit legii, „consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil – persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale”.

Statul va acorda un ajutor dacă cetățeanul vulnerabil depune o cerere la Primărie. În plus, va mai exista o compensare a facturii, în funcție de tipul de energie consumată. „Legea va avea două componente. Una, de subvenție la factură, în funcție de consumul de energie pe care și-l asumă consumatorul, se va face diferit, în funcție de prețul de referință pentru diferitele tipuri de energie – energie electrică, termică, gaz sau combustibil solid. În același timp, va exista un supliment, care se va acorda pe toată perioada în care consumatorul accesează surse de energie”, a declarat recent, la Digi24, ministrul muncii, Raluca Turcan.

Pentru un pensionar cu o pensie minimă în momentul de față, dacă pentru sezonul rece, sprijinul la factura de energie era de aproximativ 100 de lei, acum, pe noua lege a consumatorului vulnerabil, sprijinul va fi de aproximativ 600 de lei în perioada sezonului rece plus extrasezon, prin cele două tipuri de sprijin: subvenție și supliment, a precizat Raluca Turcan.

Atenție, subvenția se decontează în prețul facturii (factura vine deja redusă – n.r.) și se aplică invers proporțional, în funcție de nivelul veniturilor. Inclusiv nivelul veniturilor pentru care oamenii au acces la acest sprijin a crescut de la 800 de lei la 810 lei pe membru de familie și de la 1.042 la 1.450 pentru o persoană singură, deci crește și sprijinul financiar, și plaja de oameni care pot accesa acest sprijin din partea statului”, a menționat Raluca Turcan.

Întrebată care sunt estimările Guvernului și câți oameni vor simți impactul acestor scumpiri la electricitate și gaz, Raluca Turcan a spus că vor fi între aproximativ 500.000 de gospodării, calculate cu 2,5 oameni pe gospodărie, adică între un milion, şi 5 milioane de oameni care vor beneficia de diferite tipuri de sprijin din partea statului, odată ce această lege a consumatorului vulnerabil) va intra în vigoare.

„Pe cifre, din nefericire, aşa reiese din nivelul veniturilor, că avem aproximativ 500.000 de gospodării cu oameni cu un nivel al veniturilor pe membru de familie până în 810 lei şi, de asemenea, un cuantum cumulat de aproximativ 5 milioane de oameni cu venituri sub nivelul câştigului salarial mediu brut. Aici vorbim de oameni cu contracte de muncă, de persoane aflate în asistenţă socială şi de pensionari”, a precizat Raluca Turcan.

Consumatorul vulnerabil trebuie să se adreseze Primăriei pentru a obține aceste facilități.

Care va fi sprijinul din partea statului pentru consumatorul vulnerabil

Potrivit legii, măsurile de protecţie socială financiare constau în acordarea de ajutoare destinate asigurării nevoilor energetice minimale şi sunt:

  •  ajutor pentru încălzirea locuinţei;
  •  ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului;
  •  ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic , necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie;
  •  ajutor pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie.

Potrivit proiectului de lege adoptat, ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;

c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;

d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;

f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;

g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1.040 lei;

h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei şi 1.160 lei;

i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei şi 1.280 lei;

j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei şi 1.386 lei;

k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei şi 2.053 lei.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

„Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună”, au stabilit deputaţii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare