Expres

Aeroportul Brașov. Wizz Air – cursă suplimentară, Fly Lili a programat din nou zboruri, TAROM a dispărut

Aeroportul Brașov. Wizz Air – cursă suplimentară, Fly Lili a programat din nou zboruri, TAROM a dispărut

În această săptămână, Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG – GHV) are un program cu noi modificări față de săptămâna trecută.
Compania Fly Lili, care a anulat aproape toate cursele abia începute, revine spre finalul săptămânii, iar Wizz Air sporește frecvența zborurilor pe relația cu Dortmund.

Astfel, sunt programate în total 20 de curse dus-întors, spre 10 destinații.

Pentru prima dată, în ultimele două luni, zborurile charter sunt depășite numeric de cele de linie.

Cursele charter, cele mai multe spre Antalya, sunt operate de Corendon Airlines, Tailwind Airlines, Bees Airlines, Sky Express, SkyUp, Free Bird, BH Air, HiSky. A dispărut, în această săptămână, marți, mai precis, cursa spre și dinspre Antalya pe care o efectua TAROM.

Compania maghiară Wizz Air operează nouă curse dus-întors regulate, câte trei de fiecare, în această săptămână, pe relația Londra (Luton), Budapesta și Dortmund.

Fly Lili revine abia duminică, 14 iulie, cu trei dintre cele cinci destinații lansate deja la Brașov: Nürnberg, Roma și Thessaloniki (Salonic).

Luni, programul cuprinde doar cursa charter dinspre și spre Antalya – compania turcească Tailwind Airlines și zborurile Londra – Brașov – Londra, operate de Wizz Air.

Marți, Wizz Air a programat cursa Budapesta – Brașov – Budapesta.

Miercuri, sunt trei zboruri charter, două pe relația Brașov – Antalya – Brașov, operate de Bees Airlines și SkyUp Airlines, cea Braşov – Hurghada (Egipt) – Brașov, operată de compania BH Airlines din Bulgaria, și o cursă regulată: Brașov – Londra – Brașov, prin Wizz Air.

Joi. sunt numai zboruri de linie: Wizz Air, cu Budapesta – Brașov – Budapesta și Dortmund – Brașov – Dortmund.

Vineri, sunt cursele spre și dinspre Londra, operate de Wizz Air, și mai sunt programate zborurile Antalya – Brașov – Antalya, asigurate de compania turcească Corendon Airlines, și cursa Enfidha (Tunisia) – Brașov – Enfidha, prin BH Air.

Sâmbătă, sunt zboruri charter, spre Creta, la Heraklion, asigurate de operatorul grec Sky Express, și în Antalya, prin compania HiSky, iar Wizz Air are cursa de Budapesta și pe cea de Dortmund.

Duminică, Wizz Air operează zborurile Dortmund – Brașov – Dortmund, iar Fly Lili ar trebui să revină pentru cursele regulate spre/dinspre destinațiile Roma, Nürnberg și Thessaloniki.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
5 zile în urmă

Vine si TAROM,dar… mai intarzie un pic,intrucat lunea nici iarba nu creste si s-a impiedicat de o… GREVA. Spontana.In plus,Armin a terminat tarziu la Saga (obosit bietul Tarom),a avut si oreion cand era mic,deci … Na bravo,ma,da’ ce,voi nu ati… Citeşte mai mult »

Back to top button