Expres

Aeroportul Brașov, văzut de la București

Aeroportul Brașov, văzut de la București. Începând din 3 mai, la 2/3 galeria va fi deschisă „Holding Pattern” prima expoziție personală a lui Mihai Șovăială. Fotografiile alb-negru ale acestuia (foto 2 – afișul expoziției) înfățișează peisajul arid, din primii ani de la lansarea proiectului, al primului aeroport construit în România postcomunistă – Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, iar expoziția propune revizitarea lucrărilor într-un alt context pentru a marca sfârșitul perioadei de planificare și construcție, notează iqads.ro.
Vernisajul va avea loc pe 3 mai 2023 de la ora 19.00, în prezenșa artistului, iar expoziția poate fi vizitată până pe data de 11 iunie 2023, la 2/3 galeria din Strada Franceză Nr 4.
„Holding Pattern” face referire la o manevră utilizată în aviație, menită să întârzie o aeronavă aflată deja în zbor, menținând-o într-un spațiu aerian specificat. Fotografiile alb-negru realizate de Mihai Șovăială gravitează în jurul pistei aeroportului și prezintă un portret al unui peisaj în așteptare „impregnat cu profunde nuanțe geopolitice”, conform sursei citate.
Aeroportul Brașov, văzut de la București. După finalizarea pistei în 2014 și câțiva ani de stagnare, Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov se va deschide oficial în iunie 2023.

Proiectul „Holding Pattern” a apărut inițial în formatul unei publicații de artist în anul 2020.
Mihai Șovăială este un artist care trăiește și lucrează în Zurich. Din 2013, lucrările sale se concentrează asupra structurilor de dezvoltare urbană și a periferiilor acestora, punând sub semnul întrebării impactul arhitecturii asupra contextului și istoriei orașului. Lucrările sale sunt expuse instalativ în contexte expoziționale sau în format de carte, adesea publicate independent. Mihai și-a finalizat studiile de Meisterschüler în 2020 la Hochschule für Grafik und Buchkunst, Leipzig, Germania, sub îndrumarea lui Joachim Brohm, după ce a absolvit de la secția Foto-Video de la Universitatea Națională de Arte din București, România, în 2016. Lucrările sale au fost expuse atât pe plan local cât și internațional în muzee și galerii precum: Muzeul de Artă Recentă, București; Kunstmuseum Kloster Unser Lieben Frauen, Magdeburg; a&o Kunsthalle, Leipzig; Circulation(s) Festival, Paris; Fotogalerie Wien, Viena; Bienala de Fotografie Contemporană, Iași; Galeria Plan-B, Cluj; Galeria Gaep, București; Galeria BTV, Innsbruck; Galeria Moebius.

Sursa foto 2: iqads.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
multumit
1 an în urmă

….”România postcomunistă”….Bleah !
Cum am mai spus:Romania a fost tara socialista!!!!!
Dar va place cum “suna” si sa puneti anateme pe tara in care traiti si in care v-ati nascut !
Aveti o explicatie demna de luat in seama ?

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare