Expres

Aeroportul Brașov. Totuși, Fly Lili vine

Mai vine o veste bună despre Aeroportul Brașov. Compania Fly Lili va începe operarea pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav din luna iunie 2024.

Anunţul a fost făcut în cadrul unei întâlniri pe care Jürgen Andreas Faff, patronul Fly Lili, şi Cătălin Cotruţ, directorul general al companiei, au avut-o joi, cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, Constantin Albu, preşedintele Consiliului de Administraţiei al Regiei Autonome „AIBG”, Ştefan Daniel Micu, directorul DSNAR Arad, Florin Manta, şi directorul general al firmei de handling Kronaero, Ciprian Oprescu.

Cu acest prilej, participanţii au stabilit că în cursul lunii februarie reprezentanţii Fly Lili vor anunţa destinaţiile concrete şi frecvenţele zborurilor.

Totodată, s-a analizat posibilitatea ca Fly Lili să-şi stabilească una din bazele operaţionale pe Aeroportul Braşov, fapt care ar permite realizarea unui număr de trei curse dus-întors pe zi, şapte zile din şapte, în intervalul de 16 ore de funcţionare a Aeroportului Braşov.

„Am avut o întâlnire foarte productivă, în cadrul căreia am stabilit detalii concrete ale colaborării cu Fly Lili, însă este normal ca anunţul oficial privind destinaţiile şi orarul zborurilor să fie comunicat de oficialii companiei, la fel ca şi momentul punerii în vânzare a biletelor. Mulţumim oficialilor Fly Lili pentru interesul manifestat faţă de aeroportul nostru, pentru modul profesionist şi eficient în care au construit planul operaţional pe care îl vor pune în aplicare din această vară şi pentru acest început de bun augur al colaborării noastre”, a declarat directorul general al AIBG Constantin Albu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban, a susţinut că „am purtat discuții esențiale pentru planificarea eficientă a zborurilor care se regăsesc în cerințele brașovenilor şi pentru a ne asigura că așteptările noastre, ale Consiliului Județean și AIBG, sunt aliniate cu cele ale părților implicate. Am simulat planificarea rutei și a orarului pentru a facilita cele mai bune conexiuni, am măsurat prin intermediul indicatorilor gestionarea traficului de pasageri, ținând cont de respectarea regulilor și procedurilor specifice. Sunt motivat și știu că realizările mărețe nu se pot înfăptui peste noapte, tocmai de aceea încurajez brașovenii să își dea seama că deschiderea acestui aeroport este în sine o reuşită de excepţie. Nu o să renunțăm până nu îl operaționalizăm în totalitate!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
18 zile în urmă

[…] Este vorba despre o întâlnire pe care a avut-o cu Fly Lili, companie aeriană așteptată din iunie la Brașov (detalii aici). […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare