Expres

Aeroportul Brașov. Patru dintre noii administratori sunt cei vechi

Aeroportul Brașov. Patru dintre noii administratori sunt cei vechi

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară de ieri (detalii aici), nu fără discuții aprinse, numirea noilor administratori provizorii ai Regiei Autonome „Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav”. Executivul CJ a argumentat necesitatea acestei decizii prin faptul că actualele contracte de mandat pe numele membrilor Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav vor înceta de drept în 28 mai.

Noile mandate vor fi valabile până la finalizarea procedurii de selecție, aflată în derulare, pentru un nou CA, dar nu mai mult de 5 luni, conform legii.

Noii administratori provizorii sunt patru dintre cei „vechi”: Ștefan Daniel Micu, actualul președinte al Consiliului de Administrație, Constantin Albu, directorul executiv al aeroportului, Mircea Boștină și Adriana Donțu.
Singura schimbare este Mihai Pascu, director executiv în cadrul Direcției Drumuri Județene și Servicii Publice al consiliului Județean Brașov, ca reprezentant al forului tutelar, care îl înlocuiește pe fostul director al Aeroportului Brașov, demis în decembrie 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button