Expres

Aeroportul Brașov. Fostul director mai pierde o bătălie cu Consiliul de Administrație

Aeroportul Brașov. Fostul director mai pierde o bătălie cu Consiliul de Administrație

În 9 noiembrie 2023, Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav a decis să-l demită pe directorul Alexandru Anghel, demitere care a devenit efectivă 30 de zile mai târziu, în locul său fiind numit Constantin Albu, venit de la aeroportul din Tulcea.

În fapt, CA de la AIBG a votat în 9 noiembrie 2023 demararea în instanţă a acţiunii în răspundere împotriva mandatarului, în speță, a directorului general, caz în care „contractul de mandat încetează de drept în termen de 30 de zile de la data la care a fost notificat mandatarul cu privire la acest aspect”, după cum se arăta într-un răspuns transmis myTEX.ro acum un an.

Fostul director al Aeroportului Internațional Brașov nu a acceptat decizia, pe care a considerat-o abuzivă (detalii aici), și în 16 noiembrie 2023 a intentat o acțiune în instanță, prin care a solicitat anularea deciziei Consiliului de Administraţie.
În 5 decembrie 2023, Tribunalul Braşov i-a respins cererea, motivul fiind lipsa „capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”.
Decizia nu a fost definitivă, ea fiind contestată de Alexandru Anghel.
Acum, la aproape un an, instanța de contencios administrativ i-a anulat cererea de chemare în judecată, pe același motiv al „lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”. Totodată, îl obligă pe Alexandru Anghel la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 20.000 lei, reprezentând „contravaloare onorariu avocat”.
Fostul director poate face apel în 30 de zile.

Sentința Tribunalului este aici.

Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie a depus în instanţă, tot în decembrie anul trecut, dosarul pentru pornirea acţiunii în răspundere în cazul fostului director, motivul de demitere.

Potrivit unor surse din Consiliul Judeţean Braşov, conform dosarului întocmit de CA, prejudiciul estimat ca fiind cauzat de modul în care fostul director ar fi condus regia se ridică la aproximativ 700.000 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button