Aeroportul Brașov. Fly Lili și TAROM revin din această săptămână
Aeroportul Brașov. Fly Lili și TAROM revin din această săptămână
Actualizare
Update Aeroportul Brașov. Fly Lili nu mai vine, toate zborurile au fost anulate
Pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG – GHV), conform datelor de pe siteul aeroportului revin, din această săptămână, încă două companii aeriene, prezente și anul trecut. De fapt, Fly Lili, care a operat, din august 2024 până în 9 ianuarie 2025, zboruri regulate (unele, pentru scurt timp) pe mai multe destinații din Europa, reapare cu o cursă charter, Tel Aviv – Brașov, însă și aceea este doar pentru turiști israelieni. Există riscul ca prima cursă programată vineri, 20 iunie, să fie anulată din cauza conflictului dintre Israel și Iran.
Revine, tot cu charter, TAROM, pe ruta Antalya. De altfel, grosul zborurilor este dat de cursele charter, mai ales pentru Antalya. Pentru stațiunea turcească sunt, din această săptămână, șase curse, operate de Animawings, Corendon Airlines, Sky Express, HiSky, Fly One, MGA Airlines și TAROM,
Spre Grecia sunt patru curse, trei pentru Heraklion, operate Animawings, HiSky și Sky Express, iar una, în premieră în acest sezon, spre Chania, asigurată de Aegean.
Nile Air a adus deja zborurile pe ruta Hurghada (Egipt), iar Animawings operează, tot în premieră, curse spre Monastir (Tunisia).
Compania maghiară Wizz Air are zece curse (20 de zboruri), pe trei rute (Budapesta – de trei ori pe săptămână, Londra – de cinci ori pe săptămână și Dortmund – de două ori pe săptămână). Astfel, sunt programate în total 47 de zboruri, doar 23 curse dus-întors, spre opt destinații. MGA Airlines, care figura anterior și cu o sosire, are doar plecare spre Antalya, miercuri.
Deocamdată este săptămâna cea mai plină din acest an.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

