Expres

Aeroportul Brașov. Dan Air dublează cursele pe încă o destinație

Aeroportul Brașov. Dan Air dublează cursele pe încă o destinație.

După zborurile către Londra, care vor fi de două ori pe săptămână, începând cu 31 octombrie, marțea și sâmbăta, din 3 noiembrie, Dan Air dublează și zborurile către Nurnberg.
Anunțul nu a fost făcut oficial de către compania românească, ci de o publicație online germană, Franken Journal, fiind preluată de brașoveanul Cristian Macedonschi, președintele Asociației Smart City Brașov, un entuziast susținător al Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav (AIBG – GHV).

Informația este însă confirmată pe site-ul Dan Air, unde se pot rezerva curse atât lunea, cum este deja acum, cât și sâmbăta.

De două ori pe săptămână Nürnberg – Kronstadt și înapoi. De la începutul verii, Dan Air zboară de la Nürnberg la Brașov, România. Începând cu iarna, compania aeriană își va crește conexiunea cu Brașov de la unul la două zboruri săptămânale. Vești bune pentru cei care călătorii de plăcere și de business și mai ales pentru comunitatea numeroasă cu rădăcini românești din regiunea metropolitană Nürnberg, care profită de ofertă pentru vizite reciproce din partea prietenilor și rudelor”, se arată pe pagina de Facebook Franken Journal, care face și o descriere elogioasă Brașovului, adăugând la atracții și obiective din împrejurimi: Cetatea Fortificată Prejmer, Sanctuarul Libearty pentru Urși de la Zărnești sau Castelul Bran, „cunoscut și sub numele de Castelul lui Dracula”.

Pe Aeroportul Albrecht Dürer Nürnberg, prima aeronavă Airbus A320 Dan Air, plecată de la Brașov în 15 iunie (data inaugurării Aeroportului Brașov), a fost întâmpinată de autoritățile locale, conducerea aeroportului și reprezentanți ai diasporei române și a sașilor transilvăneni cu mare fast.

În prezent, operează de la Ghimbav curse spre nouă destinații: München, Nürnberg, Stuttgart, Londra, Bruxelles, Barcelona, Valencia, Madrid, Roma.
Din noiembrie va opera de pe Aeroportul Brașov cinci rute noi: spre Paris CDG (Franța), Oslo (Norvegia), Dublin (Irlanda), Tel Aviv (Israel) și Dubai DWC (Emiratele Arabe Unite) și va relua cursa spre Malaga (Spania). Zborurile acestea vor fi realizate cu o frecvență de un zbor pe săptămână pe fiecare dintre ele.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare