Expres

Aeroportul Braşov. Ce se întâmplă cu zborurile DAN Air? Alte companii care vor opera pe cel mai nou aeroport din ţară. Ce spune directorul Alexandru Anghel

Aeroportul Braşov. În ultima perioadă a fost incertitudine în ceea ce priveşte zborurile pe care compania DAN Air le va opera de la Braşov. Boardingpass.ro a anunţat la mijlocul lunii că DAN Air va va opera, de la aeroportul din Ghimbav, zboruri către 8 destinații, Barcelona, Bruxelles, Budapesta, Londra, Milano, München, Nürnberg şi Stuttgart. Apoi, au apărut semnele de întrebare, inclusiv Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Județean Brașov, declarând: „Și pe mine m-a luat prin surprindere intenția dumnealor, fără a avea o discuție și fără a face o conferință de presă, în primul și în primul rând, cu directorul Regiei Aeroportul Brașov, fiindcă toate aceste lucruri trebuie prezentate în comun”.

Aeroportul Braşov. Contactat de MyTEX, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, Alexandru Anghel, ne-a declarat: „Discuţiile cu DAN Air avansează. Momentan sunt discuţii în ceea ce priveşte contractul pe care îl vom semna. Tot ce a apărut în presă este real. Cei de la DAN Air au făcut toate verificările şi se poate zbura către respectivele destinaţii. Au fost ceva probleme cu sistemul de rezervări, care vor fi rezolvate”.

Aeroportul Braşov. Întrebat despre companii ca Wizz Air sau Ryanair, care ar putea opera pe AIBG, Alexandru Anghel a menţionat: „Suntem deschişi pentru discuţii cu orice companie. Când vom avea certitudini, vom anunţa oficial. Important este să începem să zburăm, să arătăm că totul este OK la Braşov. Să căpătăm încrederea companiilor. Faptul că avem un aeroport nu înseamnă că imediat vor veni şi companiile. Este multă muncă în spate. Interes există, se vede, şi vor exista rute importante. Este greu să îi mulţumim pe toţi. Fiecare are o destinaţie pe care o preferă, dar important este să se umple avioanele pentru respectivele locuri. Sunt mulţi factori. Nu vom putea să îi mulţumim pe toţi, dar încercăm să mulţumim cât mai multă lume”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
5 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
jonelul
1 an în urmă

sa nu credeti ca vor veni acum companiile aeriene si se vor calca pe bataturi ca sa poata zbura de la Brasov ! Povestea cu dan air pare putin cam imputita si nu cred ca se va face vreun zbor… Citeşte mai mult »

Back to top button