Expres

Aeroportul Brașov. Care este gradul de ocupare pentru zborurile charter – Creta și Antalya

Aeroportul Brașov va fi inaugurat în mai puțin de o lună.

Se știe, Dan Air va opera zboruri regulate de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Deocamdată, oamenii privesc cu circumspecție această companie low-cost românească, mai ales după anularea rutelor anunțate pentru Milano și Budapesta. Sunt și multe comentarii în social-media vizavi de prețurile biletelor și de schimbarea orelor unor curse.

Aeroportul Brașov așteaptă și sosirea companiei low-cost maghiare Wizz Air, care din august va avea zboruri la Dortmund, iar din septembrie și la Londra. De la Brașov, Wizz Air ar avea în plan și operarea de zboruri cu destinația Budapesta.

Privitor la cursele charter, de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav vor fi zboruri, în această vară, pentru Grecia și Turcia. De la 1 octombrie se pare că se va pleca și către Hurghada (Egipt).

Cornelia Nistor, agent de turism, a declarat pentru observatornews.ro, referitor la gradul de ocupare al zborurilor charter de la Brașov: În Creta avem un grad de ocupare de 50%, iar pe Antalya – 55%. Practic, primele 4 plecări sunt deja vândute. Aşteptăm braşovenii cu rezervări pe următoarele plecări, în iulie”.

Altfel, conform sursei citate, în acest moment, personalul necesar pentru funcţionarea aeroportului din Braşov este acoperit în proporţie de doar 10%.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Iar DanIlă Prepeleac ăsta? Se pregătește să mai dea o țeapă fraierilor?

Back to top button