Expres

Aeroportul Brașov. Când va funcționa 24/7

Aeroportul Brașov. Când va funcționa 24/7.

Un nou anunț privind extinderea orarului Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav (AIBG-GHV) a fost făcut de președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică Șerban. Prezent pentru a-l întâmpina pe pasagerul cu numărul 50.000 din scurta istorie a AIBG (detalii aici), șeful administrației județene a reamintit că se pregătesc documentele care să însoțească solicitarea fermă către ROMATSA, care a agreat deja propunerea, pentru ca programul să fie extins. Până la sfârșitul anului viitor ar urma ca aeroportul să fie operațional 24/7.
„Avem toate motivele să ne mândrim cu Aeroportul nostru şi suntem încrezători că până la sfârşitul acestui an vom putea atinge cifra de 100.000 de pasageri. În continuare vom face demersurile necesare, astfel încât să mărim programul aeroportului şi sperăm că la sfârşitul anului viitor vom putea ajunge la un program de 24 de ore din 24, 7 zile din 7”, a declarat, luni, Todorică Şerban (video).

Totuși, după cum afirma anterior (video mai jos), prelungirea orarului se va face în etape.
„Conducerea ROMATSA a agreat propunerea de extindere etapizată a orarului aeroportului, astfel încât programul să corespundă cu necesităţile operatorilor aerieni care activează în prezent pe Aeroportul Braşov sau care sunt interesaţi să iniţieze curse”, a afirmat preşedintele CJ. Astfel, mai întâi ar putea fi vorba de o flexibilizare, în loc de 7-19, să funcționeze de la 7 la 23 sau chiar 24, adică 18-17 ore zilnic. „Se pare că se conturează un program de la 7 dimineața la 23. Asta însă nu înseamnă că ar fi același program în fiecare zi, de luni până duminică. Un program de 7-23, de luni până miercuri, iar de joi încolo de la 9 sau chiar 8 la 24. (…) Ținta noastră este să ajungem la 24 din 24. Când o putem atinge? Când avem un grad de acoperire mare, când ne putem permite să facem aceste cheltuieli, în funcție de încasări. Probabil că la anul, pe vremea acesta, vom avea o altă abordare. La momentul acesta, putem să flexibilizăm, dar nu după ora 24, fiindcă intrăm în alt program, apar alte pretenții ale salariaților. (…) Trebuie să vedem cum va merge și în perioada de iarnă”, a mai spus Todorică Șerban, care a reiterat faptul că fără aportul ROMATSA Aeroportul Brașov nu ar fi putut fi deschis.
ROMATSA asigură serviciile de navigație aeriană la Aeroportul Brașov, prin intermediul turnului virtual, pentru care au fost desemnați cinci controlori de trafic (au fost șase, dar unul a decedat înainte de inaugurare), la filiala sa – Centrul de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] 11 octombrie, președintele CJ Brașov, Todorică Șerban. declara, citat de MyTex, că „ROMATSA, care a agreat deja propunerea, pentru ca programul să fie extins. Sperăm că la […]

1 an în urmă

[…] 11 octombrie, președintele CJ Brașov, Todorică Șerban. declara, citat de MyTex, că „ROMATSA, care a agreat deja propunerea, pentru ca programul să fie extins. Sperăm că la […]

1 an în urmă

[…] 11 octombrie, președintele CJ Brașov, Todorică Șerban. declara, citat de MyTex, că „ROMATSA, care a agreat deja propunerea, pentru ca programul să fie extins. Sperăm că la […]

1 an în urmă

[…] Wizz Air a făcut un anunț important pentru pasagerii care voiau să ajungă astăzi de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG-GHV) în capitala Marii […]

Back to top button