Expres

Aeroportul Brașov. A aterizat pasagerul 50000

Aeroportul Brașov. A aterizat pasagerul 50000

La aproape patru luni de la inaugurare (15 iunie), pasagerul cu numărul 50.000 din istoria Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav (AIBG – GHV) a aterizat luni, 9 octombrie, la ora 15:25, pe pista de la Ghimbav, numărându-se printre călătorii cursei Dan Air Stuttgart – Braşov.
Este vorba despre Alexandru Rus, un braşovean stabilit de 40 de ani în Germania, venit împreună cu soţia să-şi viziteze fratele din Braşov şi care a aterizat în premieră pe cel mai tânăr aeroport din ţară.
Pasagerul a fost întâmpinat chiar pe platformă de Todorică-Constantin Șerban – preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Ionel Fliundra – primarul oraşului Ghimbav, Alexandru Anghel – directorul general al AIBG, şi Silviu Chirtoc, directorul operaţional, din partea cărora a primit un tort şi câteva suveniruri. Pe lângă acestea, compania aeriană i-a oferit un voucher în valoare de 500 de euro pentru achitarea viitoarelor călătorii.
Alexandru Rus şi soţia sa au fost emoţionaţi şi surprinşi de primirea de care au avut parte şi au promis că vor populariza Aeroportul Braşov în rândul tuturor cunoscuţilor din România şi din Germania.

Următoarea bornă: 100.000

În 18 iulie, ateriza pasagerul cu numărul 10.000 (detalii aici), iar atunci oficialii anunțau următoarea bornă – 100.000 pentru finele anului. Estimare pe care aceștia o mențin.

„50.000 de pasageri înseamnă o sumă mare, o cifră extraordinară care îi contrazice pe acei pesimişti care s-au exprimat la începuturi cu privire la rezultatele Aeroportului Braşov. Fiind un aeroport nou, construit de la zero, oricine putea spune orice despre noi. Cea mai mare greutate pentru noi a fost că neavând un istoric, nu puteam şti de unde venim, spre ce ne îndreptăm şi care urma să fie traficul de pasageri pe care să-l contorizăm în fiecare lună. Ne bucurăm că am avut alături de noi parteneri care au avut curajul să deschidă curse încă din prima zi a funcţionării noastre, care au stat alături de noi în toată această perioadă şi au operat cursele chiar dacă au existat anumite sincope, dar toate acestea sunt inerente oricărui început şi în felul acesta am pus bazele unui parteneriat foarte bun”, a menţionat Alexandru Anghel, directorul general al AIBG.
„Am trăit astăzi cel de-al doilea eveniment istoric consemnat la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav: după pasagerul cu numărul 10.000, iată că am avut bucuria să-l cunoaştem şi pe pasagerul cu numărul 50.000. Funcţionăm deja de 116 zile şi dacă ar fi să facem o medie zilnică a pasagerilor ajungem la suma de 431, o dovadă clară că Aeroportul Braşov este viu şi merge din ce în ce mai bine. Avem toate motivele să ne mândrim cu Aeroportul nostru şi suntem încrezători că până la sfârşitul acestui an vom putea atinge cifra de 100.000 de pasageri”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] al CJ Brașov până în ziua inaugurării aeroportului, actual ministru al Dezvoltării, dar pasagerul cu numărul 50.000 fusese sărbătorit în 9 octombrie. Iar anunțul fusese făcut cu puțin timp înainte de Dan Air […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare