Expres

Adrian Sînă, prădat de hoți… de la distanță!

Adrian Sînă a fost prădat de hoți… de la distanță! Artistul a rămas fără bani de pe card și le-a cerut ajutor fanilor săi, după ce nu a primit lămuriri din partea băncii unde are contul. Pe una dintre rețelele de socializare, el a postat un mesaj prin care cere ajutorul internauților, după ce au fost efectuate niște tranzacții fără acordul lui.


Cântărețul spune că banii au fost retrași de către câteva companii din Statele Unite ale Americii, cu care el nu are nicio legătură. Adrian Sînă nu a găsit o soluție de a-și recupera banii, a sunat chiar la banca unde are contul.


„Tocmai am fost prădat de vreo 1.250 usd de pe card, în 7 tranzacții – 5 reușite, două refuzate. Companiile par din USA. Ciudat că aceste tranzacții n-au avut nevoie de 3DS. Ați avut experiențe similare? Ce mă sfătuiți… Doamna din call center nu prea m-a ajutat. Până m-am prins eu ce se întâmplă și am blocat cardul au reușit aceste tranzacții”, a scris Adrian Sînă la postarea pe care a făcut-o pe aplicația Threads, conform Spynews.


În aprilie, Jean Paler s-a plâns că a rămas fără 1.000 de lei de pe card. „Dragi prieteni, sunt într-o situație disperată, dacă este cineva care mă poate îndruma sau lămuri cu ce s-a întâmplat, v-aș fi recunoscător. Pur și simplu îmi verificam aplicația mobilă unde am un cont deschis și mi-au apărut acum aceste tranzacții făcute. Să îmi fi fost oare spart contul? Eu nu am făcut nicio tranzacție online în ultimele zile, nu mi-am pus datele cardului pe nicio platformă și nu le-am oferit nimănui. Este inadmisibil așa ceva! Nu mai pot avea liniște până nu aflu ce s-a întâmplat”, a scris actorul pe rețelele de socializare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare