Expres

Adrian Năstase propune concedierea a 25% din bugetari

  • 4_9.jpg
 

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că pentru a se face cu adevărat economii la buget, este nevoie de reducerea cu 25% a numărului bugetarilor.

„În România sunt, în momentul de față, 1,25 milioane de bugetari. Când eu eram premier erau vreo 800.000. Eu cred că o măsură prin care s-ar stabili o reducere cu 25% a bugetarilor ar însemna o economie reală în banii de la buget și o resursă suplimentară pentru zona privată, care chiar produce banii necesari”, a spus Adrian Năstase.

O astfel de decizie n-ar fi în favoarea Executivului, dar că „este nevoie de măsuri mult mai radicale”, și-ar asuma postura de premier nepopular, a mai precizat Năstase.

Părerea mea este e nevoie de măsuri mult mai radicale dacă vrem ne mișcăm mai repede. Dacă vorbim despre zona centrală, cei care ies în stradă sunt cei care au fost obișnuiți cu sindicatele, ieșeau pe anumite zone. Sigur, mai este zona profesorilor și cea a medicilor. Dar eu cred că e nevoie de astfel de măsuri și, în condițiile în care și PNL și PSD sunt la guvernare, nefiind nicio șansă ca o astfel de măsură radicală să fie jucată de unul împotriva celuilalt, în perspectiva alegerilor, eu cred că ar trebui luate astfel de măsuri. Am dat un exemplu, sunt multe altele care pot fi luate. Ați văzut că atunci când am fost popular am pierdut alegerile, Poate nefiind popular aș câștiga alegerile“, a explicat Adrian Năstase.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare