Expres

A MURIT Umberto Eco

 

Scriitorul italian Umberto Eco, unul dintre cei mai importanți autori ai epocii contemporane, a murit, vineri, la vârsta de 84 de ani, anunță presa italiană.

Celebru pentru romanele sale „Numele trandafirului” și „Pendulul lui Foucault”, Umberto Eco a fost un autor prolific, dar și unul dintre cei mai buni specialiști în semiotică și teorie literară.

Utimul roman al lui Umberto Eco, „Numărul Zero”, a apărut anul trecut.

Și tot anul trecut, scriitorul a provocat o polemică după ce, într-un discurs public, și-a expus teoria despre proliferarea internetului. „Reţelele de socializare au dat posibilitatea disidenţilor din China sau Turcia să prindă voce, au devenit un spaţiu al diversităţii şi al schimbului de opinii. Dar şi locul unde legiuni de imbecili au primit dreptul la cuvânt”, afirma filosoful.

Umberto Eco s-a născut la Alessandria, în Piemont, în 1932. Doctor în filologie și litere, a predat la mai multe universități din Italia – Torino, Florența, Milano, Bologna – și este autorul a numeroase romane și lucrări eseistice, studii biblice și medievale, lucrări despre comunicare, pentru care a fost recompensat cu premii în Italia, Franța, Spania.

Primul roman publicat, „Numele trandafirului” (1980), a cunoscut și cel mai mare succes. Tradus în milioane de exemplare, în 30 de limbi, ecranizat ulterior, este cartea care i-a permis lui Umberto Eco să facă avere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button