Expres

A murit scriitorul Milan Kundera

A murit scriitorul Milan Kundera. Cel mai popular scriitor ceh după Franz Kafka, Milan Kundera, a murit la 94 de ani, a anunţat miercuri postul de televiziune public din Republica Cehă, citat de Reuters. El a fost autorul romanelor „Ignoranţa”, „Iubiri caraghioase”, „Cartea râsului şi a uitării” şi „Insuportabila uşurătate a fiinţei”.

Opera sa reprezintă nu doar o contribuţie extraordinară la cultura cehă (…), dar are totodată un ecou în cultura europeană şi mondială, după ce s-a vândut în peste 40 de limbi străine”, s-a spus despre el în 2020.

Legendarul scriitor a fugit în Franța pentru a scăpa de dictatura comunistă de atunci din Cehoslovacia și a menţinut o relaţie dificilă cu ţara sa. Acesta a refuzat să scrie în cehă.

Născut la 1 aprilie 1929 la Brno, în Cehoslovacia, dintr-un tată muzicolog şi pianist, romancierul a debutat ca poet. În 1967, el a publicat primul său roman, „La Plaisanterie”, a cărui temă a fost: confruntarea dramatică şi comică dintre viaţa intimă a individului, natura sa evazivă şi aleatorie, şi ficţiunea unei ideologii colective, în acest caz comunismul stalinist. În acest roman, Kundera a scris despre anumite momente care l-au marcat.

A murit scriitorul Milan Kundera. La doar 18 ani, Milan Kundera a realizat impostura socialismului de stat, care înăbuşea conştiinţele, în special pe cele ale scriitorilor şi intelectualilor, obligându-i să scrie într-o limbă moartă; cea a unui regim autoritar şi nivelator.

„Am fost şi eu în rond. Era în 1948, comuniştii tocmai triumfaseră în ţara mea şi mă ţineam de mână cu alţi studenţi comunişti. Apoi, într-o zi, am spus ceva ce nu era în regulă, am fost dat afară din partid şi a trebuit să părăsesc cercul”, scria el în „Le livre du rire et de l’oubli”, primul dintre romanele sale publicat în Franţa în 1979.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Gheorghe Iosif
10 luni în urmă

In legatura cu articolul “De la o simplă chelneriță la cea mai bogată femeie din Tarnaveni
“. Nu exista vreo Maria Nica in Tarnaveni. Ar fi cazul sa va lasati de pacalit oamenii.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare