Expres

A câștigat la loterie la scurt timp după concediere

A câștigat la loterie la scurt timp după concediere. O femeie din Bretania, în vârstă de 50 de ani, care tocmai fusese concediată, a jucat la loteria EuroMillions, deşi nu obişnuia, şi s-a trezit într-o situaţie “de neimaginat”, după cum spune chiar ea: a câştigat un premiu de peste 109 milioane de euro, relatează TF1.

S-a întâmplat la începutul lunii septembrie, când franţuzoaica a jucat o grilă care a făcut-o să devină deţinătoarea celui mai mare câştig din istorie în regiunea Bretania. La nivelul întregii Franţe, ea se află printre primii 10 câştigători ai acestui joc de noroc, ocupând locul al nouălea.

La momentul respectiv, nu avea nicio idee despre cât de mult câştigase. Abia când a ajuns acasă, după ce a găsit pe internet rezultatele ultimei extrageri, şi-a dat seama că grila ei corespundea tuturor numerelor extrase. Era câştigătoarea celor 109 milioane de euro puse în joc.

Este de neimaginat“, a declarat câştigătoarea, care a dorit să rămână anonimă, în timp ce se îndrepta spre sediul loteriei pentru a-şi încasa câştigul.

Am petrecut minute îndelungate comparând numerele de pe biletul meu cu cele pe care le vedeam pe ecran“, a povestit ea.

Tocmai îşi pierduse locul de muncă, dar norocul i s-a schimbat în cele din urmă.

Eram foarte îngrijorată, dar acum nu mai simt presiunea muncii. Se spune că aveam mai multe şanse să fiu lovită de fulger decât să câştig la loterie – cred că soarta a decis altfel”, a comentat ea cu umor.

După ce a câştigat, mărturiseşte că a stat cu ochii pe biletul câştigător zi şi noapte, păstrându-l într-o geantă de mână.

Am tuns chiar şi iarba cu geanta pe umăr“, spune ea râzând.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] Într-un final, totul s-a rezolvat după ce regulamentul a fost modificat special pentru cazul său. Concret, Gianluigi nu a putut încasa banii din prima deoarece avea documentele expirate. Practic, când a mers la loterie să ridice banii, omul norocos… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare