Expres

600.000 de lei pentru proiectele sociale din Brașov

Primăria Municipiului Brașov a lansat apelul pentru finanțările nerambursabile din bugetul local al municipiului Brașov pentru activități din domeniul social. Asociațiile, fundațiile sau cultele religioase acreditate ca furnizori de servicii sociale sau care au activitate în domeniul social pot depune solicitările de finanțare până în 31 martie. Suma alocată de Municipalitate pentru finanțarea acestor proiecte este de 600.000 de lei.

Cinci arii prioritare

În urma discuțiilor avute cu furnizorii de servicii sociale în perioada de dezbatere publică a proiectului de act normativ, Municipalitatea a stabilit cinci arii prioritare pentru care se alocă finanțare în acest an, respectiv:
– victime ale violenței în familie;
– vârstnici aflați în situație de risc social (fără suport material și familial, cu venituri mici și cu susținători legali fără posibilități materiale, bolnavi sau care au capacitate redusă de realizare a unor activități de autogospodărire, fără adăpost etc);
– persoane cu dizabilități sau cu întârzieri în dezvoltare; tineri dezinstituționalizați; servicii sociale despre și pentru sănătate mintală.
„Până pe 31 martie, furnizorii de astfel de servicii din Brașov sau care prestează aceste activități în municipiul Brașov și care au activitate în domenii precum lupta împotriva violenței domestice, sprijinul pentru persoanele cu dizabilități, proiecte despre și pentru sănătate mintală și pentru tineri dezinstituționalizați pot depune proiecte de până la 50.000 de lei. Având în vedere experiența din anii trecuți, nevoia tot mai mare de a asigura servicii sociale cât mai diversificate la nivelul orașului și discuțiile cu ONG-urile din domeniu, anul acesta am reușit să majorăm bugetul programului cu încă 100.000 de lei, ajungând la 600.000 de lei, disponibili pentru cei care vor să se implice activ în sprijinirea acestor categorii de persoane. Modul în care noi toți ne implicăm în rezolvarea problemelor sociale este unul dintre reperele după care poate fi evaluată o comunitate”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Ce proiecte au șanse

Criteriile pe baza cărora se va face evaluarea și selecția proiectelor sociale sunt:
– să fie programe și proiecte de interes public local;
– să promoveze și să adauge identitate imaginii municipiului Brașov (la nivel național și internațional);
– buna capacitate organizatorică și funcțională a beneficiarului finanțării să fie dovedită prin: experiență în domeniul administrării altor programe și proiecte similare, capacitatea resurselor umane de a asigura desfășurarea programului sau proiectului la nivelul propus, experiență în colaborare/parteneriat cu autoritățile publice sau cu alte organizații guvernamentale și neguvernamentale din țară și din străinătate, după caz.



Maximum 50.000 de lei pentru un proiect

Conform ghidului, valoarea maximă a finanțării pe care municipalitatea o acordă este de 50.000 de lei, sumă ce reprezintă maxim 90% din valoarea proiectului; restul sumei trebuie asigurată de solicitant.
Depunerea proiectelor se poate face fie aplicând direct pe platforma www.primariabrasovenilor.ro, fie depunând solicitările prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (Primăria Municipiului Brașov, b-dul. Eroilor nr. 8, cod poștal 50007, Brașov, program luni-joi, orele 8.00-14.00, vineri, orele 8.00-13.00).
Calendarul pentru implementarea ghidului de finanțare prevede depunerea solicitărilor până în 31 martie; clarificări privind metodologia de finanțare până în 24 martie 2023; evaluarea și selecția proiectelor: 3 – 12 aprilie 2023; publicarea rezultatelor preliminare: 13 aprilie 2023; contestații: 18 – 20 aprilie 2023;
evaluarea contestațiilor: 21 – 27 aprilie 2023; afișarea rezultatelor finale: 28 aprilie 2023; perioada de implementare a proiectelor: 15 mai 2023 – 15 noiembrie 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button