Expres

31 de braşoveni au sunat la Telefonul Vârstnicului

 

Telefonul Vârstnicului a înregistrat peste 2.700 de apeluri, din toate regiunile țării. Este prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor peste 65 de ani şi fost lansată în urmă cu şase luni. Cele mai multe apeluri provin din zona Munteniei și a municipiului București (475 de apelanți), urmează Moldova (184 de apelanți), Transilvania (148 apelanți) şi Oltenia (69 apelanți). Cel mai mare număr de apelanţi sunt din Municipiul București, urmaţi de cei din județul Prahova, Galați, Iași, Constanța şi Brașov. Din Braşov s-au înregistrat 31 de apeluri.

„Dintre cei care au apelat Telefonul Vârstnicului în ultimele 6 luni, peste 55% trăiesc singuri, aproximativ 15% locuiesc cu un partener de viață, iar aproape 10% se află în instituții de asistență socială, în regim rezidențial pentru persoane vârstnice“, se arată într-un comunicat oficial. Cei mai mulţi apelanţi au între 70 şi 80 de ani.

„La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi și informații de la operatorii specializați în asistență socială ai Fundației Principesa Margareta a României. Această linie telefonică, lansată în septembrie 2015, este disponibilă de luni până vineri, între orele 08:00 și 20:00. Linia poate fi accesată și de către cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân“, se mai arată în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare