Expres

150 de ani de la intrarea primului tren în Gara Brașov / Proiecte…

150 de ani de la intrarea primului tren în Gara Brașov.

Astăzi, într-un cadru festiv, reprezentanți ai CFR, ai autorităților locale, foști angajați și simpli cetățeni au participat la aniversarea a 150 de ani de la intrarea primului tren în Gara Brașov, care funcționa în acel moment în zona străzii Hărmanului. Actuala gară a fost inaugurată în 1962.

150 de ani de la intrarea primului tren în Gara Brașov

„150 de ani de la sosirea primei locomotive în Brașov, 150 de ani de istorie feroviară, o istorie plină și cu care ne mândrim atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al infrastructurii, Brașovul fiind cel mai important nod feroviar din centrul țării. Este o infrastructură care nu doar are istorie, dar are și viitor, pentru că la ora actuală avem proiectele pentru implementarea trenului metropolitan și așteptăm deschiderea Programului Operațional de Transport pentru a obține finanțare nerambursabilă pentru operarea unui astfel de sistem. E o infrastructură de care zona metropolitană are nevoie și care se integrează foarte bine în tot ceea ce Brașovul dezvoltă în sfera politicilor de mobilitate sustenabilă“, a declarat, printre altele, primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro.

Fazele proiectului trenului metropolitan

Proiectul trenului metropolitan are trei faze.

Prima presupune operarea cu infrastructura existentă și utilizarea unui tren propulsat – cel mai probabil cu hidrogen, deoarece linia către Codlea nu este electrificată, ceea ce ar acoperi aproximativ 80% din zona metropolitană.

Faza a doua înseamnă electrificarea și dublarea liniei către Codlea, proiect pe care îl are CFR Infrastructură, și extinderea liniilor către aeroport și către Bod.

Faza a treia este studiul de fezabilitate pe care îl desfășoară Agenția Metropolitană pentru a extinde toată infrastructura și să ofere o acoperire mai bună pe toată zona metropolitană.

Despre reabilitarea Gării Centrale

Municipalitatea a încercat, de mai multe ori, preluarea Gării Centrale pentru a face investițiile necesare modernizării.

„Legat de gară și de cum ajungem în termen scurt la o reabilitare a ei, există, din luna martie, cadrul legislativ care permite parteneriatele cu autoritățile feroviare naționale. Am avut discuții cu ministerul și avem interesul acesta de a ne implica și de a fi parteneri. Urmează să ajungem la forma finală a acordului de parteneriat în săptămânile următoare și să îl semnăm. În paralel, în Comisia Tehnică de Urbanism, proiectanții trebuie să vină cu modificările făcute asupra proiectului gării, astfel încât să aprobăm și să eliberăm autorizația de construire. Lucrurile acestea ar trebui să se întâmple în luna iunie, moment în care singura necunoscută va fi soluția de finanțare. Municipiul, însă, este dispus să acopere o parte din cele 62 de milioane de lei, bani necesari reabilitării gării. Acesta este costul estimat de proiectantul pe care CFR Infrastructură l-a contractat și care acum este în faza finală a proiectului tehnic”, a mai spus Allen Coliban pentru sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Sunt curios ce cauta junii la eveniment. Ca nu cred ca sunt pe post de gura-casca. Uite de aia nu ma mai duc sa ma benoclez la juni. Ca s-au dat cu politicul din cate se vede. Ma rog, treaba… Citeşte mai mult »

1 an în urmă

[…] 150 de ani de la intrarea primului tren în Gara Brașov / Proiecte… […]

Back to top button