Expres

14 din 33 agenți economici verificați în cartierul Avantgarden – Bartolomeu din Brașov funcționau fără acord/autorizație

14 agenți economici din 33 verificați recent, în cartierul Avantgarden – Bartolomeu din Brașov, funcționau fără acord/autorizație de funcționare.

În perioada 10-25 aprilie a.c., polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au întreprins, conform atribuțiilor, acțiuni de control la agenții economici care desfășurau activitate comercială în cartierul Avantgarden Bartolomeu din Municipiul Brașov, în vederea verificării acordului/autorizației de funcționare.


Cu această ocazie, polițiștii locali au constatat că 14 dintre cei 33 de operatori economici verificați nu dețineau acord/autorizație de funcționare. Fapta a fost sancționată contravențional cu amenzi în cuantum total de 4.900 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activităților comerciale până la data autorizării, în conformitate cu prevederile OG nr.99/2000(R) privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.


Punem în vedere agenților economici faptul că desfășurarea exercițiului comercial cu autorizație/acord de funcționare reprezintă obligație prevăzută în actul normativ anterior menționat, lipsa acesteia/acestuia sancționându-se cu amendă și suspendarea activității până la data autorizării.
Verificările vor continua în toate cartierele din municipiu
“, au precizat reprezentanții Poliției Locale Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
9 zile în urmă

[…] Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.  » Citește toată știrea aici… […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare