Educaţie

Verdictul în privinţa tezei de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, va fi dat săptămâna aceasta

 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a declarat, astăzi, pentru Agenţia Mediafax, că în 8 decembrie 2016 Consiliul General al CNATDCU va vota raportul Comisiei de Ştiinţe Juridice privind acuzaţia de plagiat formulată în cazul procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Raportul a fost trimis către Consiliul General, joi se va vota raportul. Membrii Consiliului General îşi vor da votul asupra raportului înaintat de Comisia de Ştiinţe Juridice”, a afirmat Mirabela Amarandei.

În 17 noiembrie 2016, Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt similare cu alte surse, iar sesizarea privind plagiatul este parţial fondată.

Reamintim că deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Atunci, şeful DNA a susţinut că nu a plagiat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate.

Citiţi şi:

Update. Laura Codruţa Kovesi: „Ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparține în totalitate și că nu am plagiat”

Update. Traian Băsescu: „Am aflat în 2014 despre falsificarea raportului tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi”

Deputatul Sebastian Ghiţă la Parchetul General, pentru a face un autodenunţ care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare